Stănchescu: Sperăm în sprijinul Casei Regale a României pentru repatrierea osemintelor lui Brâncuşi

Scriitorul Laurian Stănchescu, preşedintele Societăţii Internaţionale "Constantin Brâncuşi", se declară încrezător în sprijinul Casei Regale pentru derularea acţiunilor dedicate repatrierii osemintelor părintelui Păsării Măiastre.
Alina Costache
11 ian. 2013, 17:02
Stănchescu: Sperăm în sprijinul Casei Regale a României pentru repatrierea osemintelor lui Brâncuşi

Sperăm în sprijinul regelui Mihai, în acţiunea noastră pentru repatrierea osemintelor lui Brâncuşi„, a declarat, vineri, pentru Agerpres, Stănchescu, precizând că a depus ‘dosarul Brâncuşi’ la Secretariatul Casei Regale, iar reprezentanţii acesteia l-au asigurat că documentele vor ajunge pe masa fostului suveran.

Vă rog să fiţi alături şi să sprijiniţi ultima dorinţă a lui Constantin Brâncuşi pe care a strigat-o către poporul său de pe patul de moarte„, se menţionează în scrisoarea trimisă regelui Mihai.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel, susţine iniţiativa repatrierii rămăşiţelor pământeşti ale lui Constantin Brâncuşi, apreciind eforturile pe care scriitorul le depune pentru reînhumarea acestora în localitatea Hobiţa din judeţul Gorj.

Într-o scrisoare remisă lui Laurian Stănchescu, Întâistătătorul BOR îşi exprimă speranţa că „demersurile autorităţilor statului român vor fi încununate de succes pentru împlinirea dorinţei testamentare a sculptorului şi bucuria poporului român iubitor de artă”.

Academia Română susţine, de asemenea, demersurile repatrierii, o scrisoare în acest sens, semnată de preşedintele apreciatului for, acad. Ionel Haiduc, fiind transmisă lui Laurian Stănchescu.

La începutul lunii decembrie, premierul Victor Ponta s-a întâlnit, la Târgu-Jiu, cu Laurian Stănchescu, şi i-a promis acestuia că Guvernul va acorda sprijin total demersului său. Primul-ministru a declarat că Guvernul va angaja avocaţi din Paris pentru susţinerea demersului.

„Procedurile sunt extrem de complicate cu statul francez şi eu sunt foarte hotărât ca această iniţiativă privată pornită să o luăm la nivelul Guvernului. Guvernul va angaja o firmă de avocaţi din Franţa, din Paris, pentru ca toate procedurile, va fi nevoie de o acţiune şi de o decizie a judecătorului din Paris, pentru ca rămăşiţele lui Constantin Brâncuşi să poată fi exhumate şi aduse la Târgu-Jiu. O să dau o decizie în acest sens pentru Secretariatul General al Guvernului şi o să preluăm noi toate cheltuielile privind reprezentarea juridică, pentru că sunt cheltuieli importante”, a afirmat Victor Ponta.

Şeful Executivului a mai promis că împreună cu Consiliul Judeţean Gorj vor fi luate măsuri pentru restaurarea casei sculptorului de la Hobiţa.

DailyBusiness
Ce a făcut Irinel Columbeanu cu ultimii bani. Pe ce a cheltuit fostul milionar 600.000 de euro: ”Știam că e ultima sursă, dar nu mi-a păsat”
Spynews
Florin Salam, prima reacție după ce s-a zvonit că a pierdut 500.000 de euro la cazinou: „Când vezi că un om se ridică...”. Cine i-ar vrea răul manelistului
Bzi.ro
Lidia Buble, desființată după ce a pozat topless: „Ce o să fie în sufletul părinților tăi?!”
Fanatik.ro
Modelul de la Dacia care ar putea revoluționa piața auto din Europa. Ce planuri are producătorul auto
Capital.ro
S-a aflat secretul lui George Simion și Călin Georgescu. Cine îi conduce pe cei doi: Acolo a primit niște ordine
Playtech.ro
Obiceiul românilor de a lăsa gunoiul la uşă, pe casa scării, ilegal. Ce riscă cei care fac asta
DailyBusiness
Concediu plătit de 45 de zile despre care puţini români ştiu. Orice angajator este obligat să-l achite!
Adevarul
Izolare, frică și deconectare totală de realitate. Ce l-a împins pe Vladimir Putin într-o logică a autodistrugerii - analiză The Times
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A murit Elena Donca
Spynews
Cristi Borcea a vorbit despre femeile din viața lui. Ce are Valentina Pelinel și n-au avut celelalte doamne cu care s-a iubit
Spynews
Toată familia Iorgulescu, în fața instanței! Detalii exclusive
Evz.ro
O luăm de la capăt cu ploile. Ciclonul iese din țară, dar vine un alt front atmosferic
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac, verdict despre operația la sâni a Simonei Halep: „Senzațională decizie”
kanald.ro
Cum explică Emmanuel Macron „palma” primită de la soția sa, Brigitte: „Toată lumea trebuie să se calmeze”
Cancan.ro
Motivul pentru care Aheea nu avea ce să caute la ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan. Semnal de alarmă tras de psihologi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adio, George Simion! Trump însuși i-a dat lovitura de grație: Băieți, sunteți terminați!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
stirilekanald.ro
Vladimir Putin, ținta unui atentat. Elicopterul liderului rus, atacat în forță de dronele Ucrainei
Avantajele pieselor second-hand din dezmembrările din Suceava față de cele aftermarket
MediaFlux
PSD, primul anunț oficial după discuțiile cu Nicușor Dan! Sorin Grindeanu a dat vestea: S-a discutat mult de partea economică, de realitatea la zi
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
O fostă Miss România se întoarce în televiziune cu un nou proiect: Își dorește să fie iar în lumina reflectoarelor