STARE DE ALERTĂ. Ministrul de Interne anunţă că se vor da amenzi şi după 15 mai: „S-a găsit soluţia legală”

Marcel Vela anunţă că starea de alertă instituită din 15 mai va include inclusiv amenzi. Ministruol de Interne anunţă că, dee această dată, măsurile vor fi puse în dezbatere publică înainte dee adoptare.
Romania TV
08 mai 2020, 18:41
STARE DE ALERTĂ. Ministrul de Interne anunţă că se vor da amenzi şi după 15 mai:

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat vineri, la Digi24, după decizia CCR privind amenzile din timpul starii de urgenta, ca s-a gasit solutia legala astfel incat dupa 15 mai sa fie date sanctiuni daca se incalca deciziile din Starea de Alerta 

„Toate regulile vor avea si variante de sanctiuni in baza unor legi care sanctioneaza nerespectarea decizilor”, a declarat Marcel Vela. „Vom avea metode ca cei care fac gesturi reprobabil, discutabile, sa fie sanctionati intr-o firma sau alta conform legii”, a spus ministrul.

Marcel Vela a mai spus că pachetul de măsuri va fi făcut public pentru ca toţi cei implicaţi în gestionarea noilor măsuri să le poată lua. „Operatorii economici, în general, de exemplu cei care vor avea peste 50 de angajaţi vor fi obligaţi ca să-şi decaleze activitatea, programul astfel încât să fie o presiune cât mai mică pe transportul public în comun. Ca să dau un exemplu, dacă aveţi 60 de angajaţi, 20 să înceapă programul la 7, 20 la 8 şi 20 la 9 dimineaţa, ceea ce înseamnă o reducere a presiunii pe transportul public în comun cu două treimi. În altă ordine de idei, vor fi obligaţi să se doteze cu termometre digitale, astfel încât să poată verfiica temperatura corpului angajaţilor sau cumpărătorilor la magazine, saloanele de înfrumuseţare să se doteze cu tot ceea ce ţine de dezinfecţie, de curăţenie, de programarea clienţilor, toate condiţiile pe care noi le-am anunţat încă de acum câteva zile, iar odată cu afişarea lor fiecare om care este interesat, care doreşte să afle aceste condiţii să poată lua act de ele şi să putem să le implementăm cu succes”, a detaliat el.

România trece la STAREA DE ALERTĂ. Ce RESTRICŢII rămân în vigoare după 15 mai

Întrebat dacă pot părăsi localitatea de domiciliu cei care vor să meargă în altă parte, Vela a replicat: „Pot părăsi localitatea în anumite condiţii, condiţii pe care le vor respecta, pentru că ele vor fi implementate într-o decizie a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă”.

El a spus că nu este nevoie ca Parlamentul să îşi dea acceptul pe aceasă deciziei, ci măsurile vor fi votate în şedinţa CNSSU.

Vela a afirmat că încă se discută asupra necesităţii declaraţiei pe propria răspundere şi în ce condiţii. „Săptămâna viitoare vom anunţa în mod oficial dacă va fi nevoie sau nu va fi nevoie de declaraţia pe propria răspundere şi dacă va fi nevoie doar în ce condiţii”, a menţionat el.

Vela a explicat că după ce hotărârea CNSSU va fi publicată în Monitorul Oficial, regulile vor avea şi „variante de sancţiune dacă nu vor fi respectate, în baza unor legi care sancţionează nerespectarea deciziilor CNSSU”.

El a mai spus că ar putea fi ridicată carantina unor localităţi, dar există posibilitatea introducerii altora în carantină sau a unor părţi din localităţi. „Îmi doresc să fiu într-o stare optimistă şi eu şi toţi cetăţenii din România care ne dorim ca să fie şi a doua etapă de relaxare la 1 iunie şi să fim la fel de riguroşi şi de responsabili şi după a doua etapă de relaxare, să fim la fel de optimişti şi pentru 15 iunie pentru activităţi hoteliere, de alimentaţie publică, eu ştiu, concedii, pentru toate aceste lucruri noi trebuie să construim acum. Nu suntem în situaţia în care s-a terminat starea de urgenţă şi începem să mergem pe stadion la fotbal sau să facem evenimente, nunţi cu 200 de persoane, pentru că ajungem din nou în punctul de la care am pornit şi atunci este păcat de efortul cetăţenilor, de munca tuturor şi nu cred că îşi doreşte nimeni aşa ceva”, a afirmat ministrul de Interne.

Întrebat despre decizia Curţii Constituşionale privind amenzile, el a spus: „Nu mă afectează pe mine, afectează toată România pentru că decizia CC este un moment în care statul sau, mă rog, cei care protejează sănătatea polulaţiei nu mai au intrumente coercitive pentru a lua măsuri împotriva celor care să spunem încalcă regulile şi pun în pericol sănătatea publică. Dar analizăm această situaţie cu multă celeritate şi cu siguranţă vom avea în perspectiva stării de alertă metode prin care cei care fac unele gesturi reprobabile, discutabile, încălcând regulile sau punând în pericol viaţa celor dragi, să fie sancţionaţi într-o formă sau alta, conform legii”.

Premierul Ludovic Orban a declarat joi, că decizia CCR referitoare la amenzi este ”anticonstituţională, împotriva ordinii de drept”, fiind chiar un îndemn la anarhie. ”Suntem din ce în ce mai hotărâţi să găsim soluţii pentru a schimba prevederile constituţionale şi legale care reglementează activitatea Curţii Constituţionale”, a precizat premierul. Acesta a detaliat, la Mioveni, ce modificări legislative consideră că sunt necesare.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că amenzile aplicate celor care nu au respectat regulile impuse prin ordonanţele militare îi ajută pe specialiştii în medicină ca „munca lor să nu fie în zadar”, afirmând că decizia Curţii Constituţionale afectează respectarea regulilor de distanţare socială. „Degeaba dăm noi nişte reguli, degeaba le punem să le respecte, dacă celor care nu le respectă nu li se întâmplă nimic”, spune ministrul.

STARE DE ALERTĂ din 15 mai. Ce măsuri restrictive rămân după anularea STĂRII DE URGENŢĂ. Ce prevede legea 

„În Ministerul Sănătăţii, aplicabilitatea la ceea ce avem de aplicat este puţin afectată, dar respectarea acestor reguli prin acea decizie a Curţii Constituţionale e afectată. Degeaba dăm noi nişte reguli, degeaba le punem să le respecte, dacă celor care nu le respectă nu li se întâmplă nimic. Sunt condiţii în care trebuie să ştim că trebuie să devenim nişte oameni care respectă, fără a avea deasupra capului povara unei amenzi, dar avem şi o parte din aceşti concetăţeni de-ai noştri care nu ştiu decât în acest fel”, a declarat Nelu Tătaru 

Secretarul de stat Raed Arafat susţine  că decizia Curţii Constituţionale care a stabilit că amenzile aplicate în starea de urgenţă sunt neconstituţionale crează ”o problemă majoră”, întrucât nu există mijloace de a-i face pe unii să respecte regulile. Arafat explică faptul că ne-am putea trezi, dacă avem o relaxare prea rapidă a măsurilor, cu un val de îmbolnăviri şi decese care vor face ca toate realizările de până acum să fie în zadar. Şeful DSU precizează că nu poate fi, din poziţia pe care o are, una dintre persoanele care poate spune că totul va fi bine şi nu poate fi optimist. 

”Nu discut şi nu comentez decizia în sine, însă este normal să semnalez că lipsa unor unelte care să descurajeze pe cei care nu vor să respecte regulile, în mijlocul unei bătălii în care respectarea regulilor este o condiţie fundamentală pentru a preveni o catastrofă de sănătate publică de mari proporţii, devine o problema majoră. În situaţia în care se află întreagă lume, în care ţări cu sisteme sanitare foarte avansate au fost puternic lovite, este normal să luăm orice măsură posibilă că să apărăm vieţile cetăţenilor dar şi a celor care lucrează în sistemul de intervenţie şi în sistemul sanitar”, a scris, joi, arafat pe Facebook, despre decizia CCR în legătură cu amenzile aplicate în timpul stării de urgenţă.

STARE DE ALERTĂ. Marcel Vela, răsturnare de situaţie, cum se va putea ieşi din localitatea de domiciliu din 15 mai

”Înţeleg perfect supărarea şi frustrarea cetăţenilor care doresc cât mai repede introarcerea la normalitate dinaintea pandemiei. Faptul că în România impactul acestui virus a fost unul contorlat şi nu a atins proportile pe care le-a atins în unele ţări face pe mulţi să pună întrebări din ce în ce mai mult despre necesitatea mai departe a măsurilor luate la nivelul autorităţilor. Mă întreb, însă, cum vom explica situaţia în cazul în care prin nerespectarea regulilor şi prin măsuri de relaxare pripite care să ne ducă la “normalitatea” dorită şi solicitată de o parte a populaţiei şi a operatorilor economici, am ajunge să pierdem tot ce am câştigat împreună în ultimele două luni, iar în loc să scadă cazurile şi numărul deceselor acesta ar creşte semnificativ”, a mai scis Arafat.

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea Avocatului Poporului şi a decis că OUG 34/2020, prin care a fost majorat cuantumul sancţiunilor aplicate în timpul stării de urgenţă, e neconstituţională.

„În ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, Curtea constată că aceasta a fost adoptată cu încălcarea art.115 alin.(6) din Constituţie, întrucât prin conţinutul său normativ a vizat restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale (dreptul de proprietate, dreptul la muncă şi protecţie socială, dreptul la informare, libertatea economică)”, a transmis CCR.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Capital.ro
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Gabriela Oțil, de la spital, la bal. Unde a mers să se relaxeze
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tanczos Barna, propus ca ministru al Finanţelor şi vicepremier de UDMR
MediaFlux
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios