Starea lui Lucian Isar este bună, dar rămâne internat pentru a fi sub supraveghere medicală

Starea lui Lucian Isar, soţul Alinei Gorghiu, care în urma accidentului rutier de pe Valea Oltului a suferit un traumatism cranio-cerebral, este bună, dar mai rămâne internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală pentru a fi sub supraveghere medicală, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, medicul Bogdan Opriţa.
Iulian Tudor
17 mart. 2017, 13:06
Starea lui Lucian Isar este bună, dar rămâne internat pentru a fi sub supraveghere medicală

„Starea pacientului este bună, dar mai rămâne internat sub supraveghere medicală, aşa cum este prevăzut în protocoalele medicale în cazul oricărei persoane care a fost victima unui accident rutier”, a spus Bogdan Opriţa.

Lucian Isar este internat într-un salon din secţia profesorului Mircea Beuran şi este sub supravegherea medicilor de la neurochirurgie şi chirurgie plastică.

Investigaţiile medicale care i-au fost făcute lui Lucian Isar la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a fost adus joi seară, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, nu au indicat probleme medicale grave.

Lucian Isar, fost ministru delegat pentru relaţia cu mediul de afaceri în Guvernul Ponta, soţul senatorului PNL Alina Gorghiu, a suferit un traumatism cranio-cerebral în urma accidentului rutier în care a fost implicat, joi după-amiază, pe Valea Oltului, unde un tir s-a răsturnat pe o linie de cale ferată.

După accident, Lucian Isar a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, unde medicii i-au suturat rana şi i-au făcut investigaţii medicale, în condiţiile în era lovit la cap. Ulterior, Lucian Isar a fost transferat la Spitalul Floreasca din Capitală.

Lucian Isar, soţul Alinei Gorghiu, RĂNIT în accidentul de pe Valea Oltului, adus la Bucureşti FOTO&VIDEO UPDATE

Primele cercetări ale poliţiştilor la faţa locului au arătat că autovehiculul Porsche Cayenne condus de Lucian Isar a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de o autoutilitară, după care a ricoşat într-un tir, care a fost proiectat pe linia ferată în apropierea localităţii Câineni, judeţul Vâlcea.

În urma accidentului, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Spynews
Cadavrul unui bărbat, găsit în cuptorul din bucătăria spitalului unde era internat. Polițiștii au pornit o anchetă
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru se căsătoresc! Horia Brenciu a spus tot!
Fanatik.ro
Leguma ciudată pe care românii se feresc să o mănânce. E delicioasă, are o textură catifelată, dar puțini știu să o gătească
Capital.ro
Schimbare uriașă la ITP. Este o premieră în România. Totul va fi înregistrat și monitorizat
Playtech.ro
Antonia, apariție de INFARCT. A dansat la bară provocator. Numai Velea o vede așa.
DailyBusiness
Vestea cea mare pentru români! Primesc încă 650 de lei
Adevarul
E gata Zelenski să cedeze teritorii în schimbul păcii? Expert în securitate internațională: „Asta e toată problema”
Spynews
Când este recomandat să pui castraveții la murat. Perioada ideală pentru a-i pregăti pentru iarnă
Spynews
Bianca Drăgușanu a primit amendă! Vedeta a răbufnit: ”Tupeu ordinar” | FOTO
Evz.ro
Imagini de senzație cu Alexia Eram. Cum a fos prinsă fata Andreei Esca
Ego.ro
Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Ultimul mesaj cutremurător lăsat de Ana-Maria, soția lui Gabriel Vasiliu de la „Puterea dragostei”, înainte să fie ucisă cu sânge rece! Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc: „Doamne ferește”
Cancan.ro
Soția lui Gabriel Vasiliu de la Puterea dragostei și-a PREVESTIT sfârșitul?! Mesajul cutremurător publicat înainte să fie ucisă, fără pic de milă
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Cine sunt Denisa și Delia, cele două femei ucise de Șacalul! Denisa era mama unui copil de doar cinci ani: „Mami va veghea mereu asupra ta”
Capital.ro
Românii executați silit de Fisc. Asta nu e tot. Ce se întâmplă dacă nu dai banii statului
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
„Patru cuie cu patru scânduri" Primele declarații ale suspectului crimelor din Constanța sunt de-a dreptul terifiante! Filmul tragediei pas cu pas
substantial.ro
Ciclistul kazah Ilkhan Dostiyev suspendat patru ani pentru dopaj
MediaFlux
CUTREMUR în SUA în ALEGERILE PREZIDENȚIALE! S-a aflat după DEZBATERE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...