INCENDIU CLUB COLECTIV. LISTA cu numele persoanelor internate. În ce stare se află fiecare victimă

Un număr de 135 de persoane se află încă internate, marţi, în spitalele din Bucureşti, în cea de-a patra zi de la producerea incendiului din Clubul Colectiv, peste 35 dintre acestea fiind în stare critică sau gravă. Bilanţul deceselor a urcat, marţi dimineaţă, la 32 de persoane, după ce o tânără de 28 de ani internată la Spitalul "Sfântul Pantelimon" a murit.
Iulian Tudor
03 nov. 2015, 12:32
INCENDIU CLUB COLECTIV. LISTA cu numele persoanelor internate. În ce stare se află fiecare victimă

Zece din cei 14 pacienţi internaţi la Spitalul Elias sunt în Terapie Intensivă, cinci fiind detubaţi în cursul nopţii, iar patru sunt în continuare în stare gravă, informează marţi, printr-un comunicat de presă, managerul unităţii medicale, prof. dr. Doina Dimulescu.

„Din cei 10 pacienţi din Terapie Intensivă, patru pacienţi se află în stare gravă (doi pacienţi sunt încă intubaţi şi ventilaţi mecanic, aceştia asociind şi arsuri de căi aeriene). În cursul nopţii au fost detubaţi cinci pacienţi, aceştia fiind conştienţi, cooperanţi şi respirând spontan. Trei pacienţi prezintă arsuri pe aproximativ 20 la sută din suprafaţa corporală, dar asociază arsuri ale feţei şi ale căilor aeriene. Şapte pacienţi prezintă arsuri pe suprafeţe cuprinse între 40 şi 50 la sută”, se arată în comunicat, potrivit Mediafax.

Managerul Spitalului Elias precizează că pacienţii continuă să beneficieze de toaleta chirurgicală zilnică a arsurilor şi de măsuri complexe de terapie intensivă, iar de marţi vor începe intervenţiile seriate de excizie a leziunilor şi grefare.

„Având în vedere întinderea suprafeţei arse, prinderea feţei şi asocierea arsurilor de căi aeriene, prognosticul este în continuare rezervat pentru pacienţii internaţi în terapie intensivă”, precizează Prof. dr. Doina Dimulescu.

VEZI ŞI Primăria Sector 4: Autorizaţia de funcţionare a clubului nu era condiţionată de autorizaţia pentru incendiu

Dintre cele 135 de persoane internate în mai multe spitale din Bucureşti, 18 sunt în stare critică, 17 în stare gravă, 30 sunt intubate şi 71 sunt în stare stabilă.

STAREA VICTIMELOR DE LA COLECTIV:

Stare critică:

Olteanu Alexandru, Maftei Teodora, Niţu Elena, Matei Alexandru, Zaharescu Liviu, Boghian Roxana Elena, Ciobanu Daniel, Enache Bogdan, Popescu Ionuţ, Ciocănel Silviu, Pătlăgeanu Cosmin, Nicodemus Marvin (cetăţean german), Maior Ionuţ, Hogea Alexandru, Golu Tudor, Vlăduţ Roberto, Rob Iulian (Spitalul de Arşi, Spitalul Militar, Spitalul Universitar)

Stare gravă:

Szilagi Andrei, Mocanu Cătălin, Fluieraş Miluţa, Tudor Ionuţ, Răducanu Cristian, Mantu Răzvan, Anghel Mihai, Petrache Mădălina, Vasiliu Remus, Oprea Mariana, Dorbinoiu Nicoleta, Dumitrache Costin, Popa Bogdan, Damian Radu, Maior Livia, Popescu Florin, Tullia Ciotola (Spitalul de Arşi, Spitalul Militar, Spitalul Universitar, Spital Agrippa Ionescu)

Intubaţi:

Serian Mavi, Istrate Claudiu Bogdan, Popovici Pavlos Gabriel, Şerban Valentina Nicoleta, Şerban Alexandru, Molesag Bogdan, Iancu Mihai Alexandru, Ştefan Andreea, Costache Laurenţiu, Albu Ana, Giambaşu, Haifawi Hani, Apostol Ionela Adriana, Grecea Mihai, Andrei Galut, Darescu Loredana, Strungaru Mădălina, Mitroi Cristian, Ilnitchi Cătălin Mircea, Popa Cătălina Irina, Popa Adrian, Rădulescu Alexandra, Penescu Alexandru, Sinert Radu, Toader Elena, Aliman Alexandru, Pascu Alexandru Dragoş, Ayberk Manci, Rotariu Oana, Caloian Ciprian (Spitalul Bagdasar, Spitalul Grigore Alexandrescu, Spitalul Sf. Ioan, Spitalul Elias, Spitalul Sf. Pantelimon, Spitalul Floreasca)

CITEŞTE ŞI INCENDIU COLECTIV. Nouă studenţi de la Politehnică au fost răniţi. Cinci dintre ei, în STARE GRAVĂ

Stare stabilă:

Popescu Ionuţ Liviu, Mitrea Radu Costel, Iliescu Andrei, Suta Andreea, Ziemba Radu Mihai, Flavia Lupu, Teodorescu Valentin, Furnea Alexandra, Buzoianu Nicolae, Achim Marian, Tartau Cristina, Tiaru Alice Ioana, Nicula Alexandru, Belu Laura Cristina, Chitiga Alexandra, Bud Viorel Andrei, Latraru Răzvan, Popescu Andreea, Scateie Alexandrina, Trifu Andrei, Scateie Cătălin, Panculescu Ioana, Moise Marian, Planga Alexandru, Sălăjan Ioan, Marin Cezar, Frăţoaică Marius, Ştefan Alexandru, Leuştean Marin, Lazăr Sorin Gabriel, Grigore Ioana Ruxandra, Matei Cristian, Băcanu Mircea Ştefan, Băloiu Atena Teodora, Popescu Mihai, Marin Andra, Dumitrescu Răzvan, Stancu Radu, Ioniţă Alice, Albu Adrian, Ursu Andreea, Dinu Alina Petru, Morăraşu Ancuţa, Ioniţă Corina, Marin Catalina, Filipescu Cristian, Rădoi Constantin, Mihăilescu Andra, Şerban Vlad, Pavlovici Liviu, Tudor Elena, Chelba Alexandru, Ursu Gabriela, Mihai Alexandru, Grădinaru Cătălin, Constantin Alexandru, Constantin Claudia Cristina, Bucur Ana Maria, Alban Popescu Christian, Oancea George, Profirescu Apostol Mihail, Dumitrescu Liviu, Bălăşeanu Irina, Dincă Dragoş, Socol Mirela, Şerban Cătălin, Spitalul Gerota, Brânduşan Ioan, Agirreazabala Iradi Xabier, Dan Ştefan, Etxarri Gallartza Imanol (Spitalul de Arşi, Spitalul Bagdasar, Spitalul Sf. Ioan, Spitalul Elias, Spitalul Militar, Spitalul Sf. Pantelimon, Spitalul Floreasca, Spitalul Universitar, Spitalul Gerota, Spital Agrippa Ionescu).

Potrivit unui ultim bilanţ de marţi, în urma incendiului izbucnit vineri noapte în clubul Colectiv au murit 32 de persoane, ultima fiind o tânără de 28 de ani, care era internată la Spitalul „Sfântul Pantelimon”.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Autostrada din România așteptată de milioane de români. Este cea mai scumpă construită în țara noastră
Capital.ro
Verdict clar pentru George Simion. Decizia luată de judecători
Playtech.ro
Victor Ponta sfidează din nou! Ce a făcut pentru sârbi pentru cetăţenie? A pus România pe locul 2
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Tarifele impuse de Trump declanșează o vânzare masivă a obligațiunilor americane. China vinde datoria SUA? Panica se extinde pe piețe
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Cum se face corect plinul de combustibil. Cei mai mulți șoferi greșesc
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Pensionarii primesc pensiile restante în aprilie. Casa de Pensii a anunțat județul în care seniorii primesc bani în plus
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit ieri vestea tristă. Nu se mai poate face nimic. E definitiv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Schimbări la pensiile speciale! Crește vârsta de pensionare de la 1 ianuarie 2026
MediaFlux
BANI pentru PENSIONARI, înainte de Paşte. TICHETE de câte 100 - 125 de lei, cu buletinul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”