Statele UE au ajuns la un acord asupra unor măsuri de urgenţă în vederea scăderii facturilor la energie

Miniştrii europeni ai Energiei au ajuns vineri la un acord asupra unor măsuri de urgenţă în vederea ajutării gospodăriilor şi întreprinderilor să facă faţă creşterii preţurilor energiei, a anunţat preşedinţia cehă a Consiliului European, relatează AFP.
Alina Costache
30 sept. 2022, 15:41
Statele UE au ajuns la un acord asupra unor măsuri de urgenţă în vederea scăderii facturilor la energie

Uniunea Europeană ajunge la un acord asupra unor măsuri de urgenţă în vederea scăderii facturilor la energie pentru populaţie şi întreprinderi. Astfel, s-a luat decizia recuperării unei părţi a ”superprofiturilor” producătorilor de energie şi redistribuirea acestora către consumatori. De asemenea, s-a decis reducerea cererii de electricitate la orele de vârf.

Citeşte şi: Vouchere pentru compensarea facturilor. Câţi bani ar putea primi românii pentru a evita colapsul în această iarnă

„Vom trece cu bine peste această iarnă. Ne dorim ca populaţia si economia să nu sufere, indiferent că vorbim de energie, gaze sau carburanţi”, spune ministrul Energie, Virgil Popescu, într-o postare pe Facebook.

Citeşte şi: Lovitură pentru români privind facturile la curent. Avertismentul ANRE: Urmează facturi pe cinci luni la energia electrică

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Mineralul care menține sănătatea creierului. Se include ușor în dieta oamenilor și te ajută să scapi de durerea de cap
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
Playtech.ro
Simona Gherghe nu s-a putut abţine, după înmormântarea lui Andrei Perneș! Incredibil ce le-a spus concurenţilor despre...
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Ouă ochiuri. Tehnica simplă prin care gălbenușul rămâne întreg
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș! Familia și prietenii sunt îngenunchiați de durere
Cancan.ro
Poza din Dubai cu Gabriela Cristea care i-a REVOLTAT pe fani. Cum a apărut alături de Tavi Clonda, în DEȘERT: 'Ce penibili pot fi!'
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru românii cu cont la bancă. NU vor primi toți banii înapoi. Statul a pus limită
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Parlamentarii propun evaluarea cunoștințelor teoretice ale funcționarilor publici
MediaFlux
IMPOZITE mai MARI! Schimbare pentru români
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ana-Maria Trăsnea, românca ce vrea un loc în Bundestag: O nouă șansă la alegerile din Germania