Statele UE au ajuns la un acord pentru a impune sancţiuni economice Rusiei

Ambasadorii Uniunii Europene (UE) au ajuns marţi la un acord privind impunerea de sancţiuni economice împotriva Rusiei. Sancţiunile urmează să vizeze industria petrolieră, apărarea şi tehnologiile sensibile, informează Reuters, DPA şi AFP.
Alina Costache
29 iul. 2014, 15:34
Statele UE au ajuns la un acord pentru a impune sancţiuni economice Rusiei

Ambasadorii Uniunii Europene (UE) au ajuns la un acord privind impunerea de sancţiuni economice împotriva Rusiei. Sancţiunile urmează să vizeze industria petrolieră, apărarea şi tehnologiile sensibile, informează Reuters, DPA şi AFP.A

Sancţiunile vor fi supuse unei revizuiri peste o perioadă de trei luni, a precizat un diplomat.

‘S-a ajuns la un acord politic privind un pachet de sancţiuni economice’, în cadrul reuniunii ambasadorilor celor 28 de state membre desfăşurate la Bruxelles, a anunţat purtătoarea de cuvânt a serviciului diplomatic al Uniunii.

Pentru a intra în vigoare, acordul trebuie publicat în Jurnalul oficial al UE. Este de aşteptat ca sancţiunile să intre în vigoare până la sfârşitul zilei de joi, 31 iulie, au menţionat diplomaţi europeni, potrivit DPA.

Comisia a pregătit o propunere legislativă ce cuprind măsuri împotriva Rusiei în domeniile accesului pe pieţele de capital, apărare, dubla utilizare (civilă şi militară) a bunurilor şi tehnologiilor sensibile, îndeosebi în legătură cu sectorul energetic, precizează Efe.

Până acum, sancţiunile UE împotriva Rusiei s-au axat pe anularea de reuniuni bilaterale, suspendarea cooperării în anumite domenii, precum şi îngheţarea activelor şi interzicerea vizelor pentru o serie de persoane şi entităţi considerate responsabile de destabilizarea situaţiei din Ucraina.

UE şi-a înăsprit poziţia după prăbuşirea, la 17 iulie, a unui avion malaezian în estul Ucrainei, atribuită unui tir de rachetă lansat de separatişti proruşi. Drama, care a costat viaţa a 298 de oameni aflaţi la bordul avionului, între care aproape 200 de olandezi, i-a determinat pe europeni să adopte măsuri vizând economia rusă, după ce luni la rând s-au arătat divizaţi în legătură cu acest subiect.

Ministrul olandez de externe Frans Timmermans a declarat marţi că sancţiunile care vizează pieţele de capital ruseşti convenite de statele membre ale Uniunii Europene ca răspuns la criza din Ucraina vor avea un efect imediat, informează Reuters.

‘Astăzi la Bruxelles se discută despre cea de-a treia fază a pachetului de sancţiuni care vizează piaţa de capital, şi eu cred că (aceste sancţiuni) vor avea un afect puternic şi imediat’, a afirmat şeful diplomaţiei olandeze în parlament înainte de momentul anunţării unui acord între statele UE.

Timmermans, care s-a adresat parlamentului în timpul unei dezbateri cu privire la doborârea avionului Malaysian Airlines în estul Ucrainei în care 298 de persoane au fost ucise, majoritatea olandezi, a declarat că sancţiunile vor transmite un semnal puternic Moscovei că ‘se află pe un drum greşit’.

Ministrul a declarat, de asemenea, că numărul victimelor olandeze în accidentul aviatic din Ucraina a fost revizuit în creştere la 195.

CITEŞTE ŞI: Poliţiştii australieni şi olandezi au RENUNŢAT să vină la locul TRAGEDIEI din Ucraina, de teama violenţelor

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Obligație legală din 10 iunie pentru cine nu locuiește la adresa din buletin. Termenul a scăzut la 15 zile
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Obiceiurile ciudate ale lui Ceaușescu, de Paște. Unde ieșea seara cu soția
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut unul dintre cei mai mari actori. A fost o legendă de neegalat. Românii nu-l vor uita vreodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație