Staționați prin rotație la Vaernes, în apropierea orașului Trondheim, la circa 1.000 de kilometri — în linie dreaptă — de frontiera ruso-norvegiană, cei 330 de pușcași marini se vor antrena și vor participa la manevre în condiții arctice, a explicat Ministerul Apărării norvegian.
”Apărarea Norvegiei depinde de întăririle aliate și este determinant pentru securitatea norvegiană ca aliații noștri să vină pentru a dobândi cunoștințe pentru a putea opera în Norvegia”, a declarat ministrul apărării norvegian, Ine Eriksen Soreide, într-un comunicat.
”Aceasta este o posibilitate unică pentru militarii noștri de a se antrena împreună cu forțe americane în condiții norvegiene”, a subliniat ea, informează Agerpres.
Desfășurarea militarilor americani va deveni efectivă în ianuarie 2017 și va face obiectul unei evaluări în cursul anului viitor.
Până în prezent, armata americană dispunea pe teritoriul norvegian de cantități de material militar poziționat în tunele săpate în munți, dar nu și de trupe.