Statul a împrumutat 500 milioane lei de la bănci pe şase luni, la o dobândă de 0,42% pe an

Ministerul Finanţelor a vândut joi certificate de trezorerie în valoare de 500 milioane lei, scadente la 20 martie 2017, în linie cu programul anunţat, pentru care băncile vor primi un randament mediu anual de 0,42%, uşor sub nivelul de la licitaţia precedentă pentru aceeaşi scadenţă.
Romania TV
15 sept. 2016, 11:30
Statul a împrumutat 500 milioane lei de la bănci pe şase luni, la o dobândă de 0,42% pe an

Potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), cele nouă bănci participante la licitaţie au oferit de peste patru ori mai mult faţă de suma cerută de stat, respectiv 2 miliarde lei.

Certificatele de trezorerie nu au dobândă, randamentul fiind calculat ca diferenţă între preţul de vânzare, mai mic decât valoarea nominală, şi valoarea pe care statul o va plăti la scadenţă, care este chiar valoarea nominală.

Randamentul mediu ponderat este de 0,42% pe an, puţin sub nivelul de la ultima licitaţie de certificate de trezorerie pe şase luni, din 8 august, când randamentul mediu anual a fost de 0,43%.

Certificatele de trezorerie sunt împrumuturi pe termen scurt şi foarte scurt, de maximum un an.

În luna septembrie, Ministerul Finanţelor vrea să împrumute 4,3 miliarde lei de pe piaţa internă prin vânzarea de titluri de stat, la care s-ar putea adăuga încă 420 milioane lei prin licitaţii suplimentare.

Pentru acest an, programul de împrumuturi al României prevede atragerea a 48-50 de miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni pe piaţa internă.

DailyBusiness
Cum să-ți cureți bijuteriile din aur rapid și natural cu bicarbonat de sodiu
Spynews
Marian Drăgulescu și soția sa, dansul mirilor. Ce piesă deosebită au ales cei doi pentru a deschide petrecerea / VIDEO
Bzi.ro
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Fanatik.ro
Destinația de vacanță unde găsești plaje sălbatice, apă de o culoare splendidă și multă verdeață. Se află în Europa, dar puțini români știu de ea și reușesc să ajungă aici
Capital.ro
Marea voce a României s-a stins pe masa de operație. Moartea sa a marcat o țară întreagă
Playtech.ro
Semnul verde îi nedumerește pe Bucureșteni. De ce a apărut, de fapt, noul indicator, autoritățile au explicat restricția clară impusă
DailyBusiness
Biscuiții Petit Beurre retrași din magazinele Supeco din cauza riscului de intoxicație
Adevarul
„Ajutor, am fost răpite! Am fost luate cu forța”. Zeci de polițiști au căutat ore întregi cinci adolescente din Caracal
wowbiz.ro
L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV
Spynews
Mark Stam și Cristian Porcari au câștigat „Te cunosc de undeva” - sezonul 21. Au plecat cu premiul în valoare de 15.000 de euro: „Vă iubim pe toți“
Spynews
Stațiunea din România recunoscută pentru apele sale. O mulțime de turiști aleg să petreacă aici concediul
Evz.ro
Pământul ar putea avea opt continente. Ce s-a descoperit recent
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce se întâmplă în relația dintre Anamaria Prodan și Ronald Gavril
kanald.ro
Ambulanță implicată într-un accident rutier în Cluj: Patru persoane, inclusiv o pacientă, au fost transportate la spital
Cancan.ro
Nicușor Dan, gafă uriașă într-o postare pe Facebook! A șters, dar oamenii au sesizat imediat: Penibil
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu. Cine e vizat de noile modificări majore: Vrem să instruim noile generații
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Triunghiul amoros scandalos continuă. Impresara a aflat că milionarul se căsătorește cu amanta
stirilekanald.ro
El este Octavian, găsit spânzurat cu lesa câinelui, la doar 18 ani. Motivul halucinant din cauza căruia tânărul a decis să-și încheie socotelile cu viața: „Drum lin printre îngeri”
Diana Sosoaca a rabufnit cand a aflat ca George Simion va contesta rezultatul alegerilor la CCR: „Hai sictir, Iuda!”
MediaFlux
Anunț esențial pentru toți românii care au contract la PPC, fost ENEL. Ce se întâmplă cu facturile de la 1 iulie 2025
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Unii români folosesc această expresie, însă puțini îi cunosc semnificația. Este rostită des, dar rar înțeleasă