„Statul român prin Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri (MEIMMMA) a notificat administratorul judiciar al RAAN asupra faptului că nu se va mai achiziţiona la rezerva de stat apă-grea, cu excepţia celei produse până la 30 iunie 2015„, potrivit informaţiilor transmise de minister la solicitarea Ziarului Financiar.
RAAN este singurul producător din România şi din Europa de apă-grea. În lume, principalii producători de apă-grea sunt în Canada, Argentina şi India. Regia nu vindea apă-grea doar către Nuclearelectrica sau ANRSPS, ci şi către beneficiari din Coreea, China, Germania, SUA. Compania a mai vândut cantităţi mici şi către firme din România, precum ICSI Râmnicu Vâlcea, ITIM Cluj-Napoca sau Biotehnos Bucureşti. Regia produce apă-grea pentru producţia electricităţii în reactoarele nucleare ale centralei de la Cernavodă, operată de compania de stat Nuclearelectrica, precum şi electricitate pe bază de cărbune şi energie termică pentru reţeaua centralizată de termoficare a municipiului Drobeta-Turnu Severin. Potrivit unui proiect de OUG postat pe site-ul Ministerului Energiei, stocurile de apă-grea au ajuns la nivelul maxim, iar ANRSPS nu va mai prelua la rezerva de stat ale cantităţi, „cu consecinţa reducerii activităţii ca urmare a opririi controlate şi în siguranţă a activităţii de producere de apă- grea şi implicit a personalului regiei„.
Ministerul Energiei precizează că decizia de oprire controlată şi în condiţii de siguranţă a producţiei de apă-grea aparţine exclusiv conducerii operatorului economic, respectiv administratorul judiciar şi creditorii RAAN.
Administratorul judiciar al RAAN, firma Tudor şi Asociaţii, precizează că, luând în calcul faptul că planul de reorganizare a Regiei prevede continuare activităţii după 30 iunie, „cel puţin din punctul nostru de vedere nu poate fi vorba de o oprire a activităţii la 30 iunie 2015 şi de o disponibilizare în masă a angajaţilor RAAN„.
Citeşte şi PROTEST SPONTAN a sute de angajaţi ai RAAN. Ei sunt nemulţumiţi că nu au primit salariile