Potrivit unui comunicat transmis, duminică, de UDMR Covasna, oraşul Kiskunfélegyháza din Ungaria s-a alăturat administraţiilor locale care au arborat steagul secuiesc, arătând prin acest gest că sunt alături de maghiarii din Transilvania în ce priveşte libera folosire a simbolurilor naţionale.
Steagul secuiesc a fost arborat, la sfârşitul acestei săptămâni, pe clădirea Primăriei din Kiskunfélegyháza, în prezenţa primarului oraşului, Kapus Krisztián, şi a deputatului UDMR de Covasna Marko Attila.
La eveniment a mai participat, printre alţii, preşedintele Asociaţiei tinerilor maghiari din judeţul Covasna (HARIT), consilierul judeţean UDMR Grüman Róbert.
Vicepremierul Zsolt Semjen declara că folosirea simbolurilor etnice ale oricărei comunităţi constituie un drept fundamental al omului, mulţumind tuturor oraşelor ungare care au arborat steagul secuiesc.
Referindu-se la recenta dispută dintre Ungaria şi România privind arborarea drapelului secuiesc, Semjen sublinia că Budapesta „nu a dorit amplificarea tensiunilor cu România”.
Steagul secuiesc a fost arborat, vineri, pe Parlamentul Ungariei, ca „simbol al solidarităţii naţionale”, informează MTI.
Preşedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, a iniţiat ceremonia de arborare a drapelului cu ocazia sesiunii plenare a deputaţilor de etnie maghiară din Bazinul Carpatic.
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, sâmbătă seară, la Antena 3, răspunzând unei întrebări legată de arborarea steagului secuiesc în Parlamentul ungar, că aşteaptă o reacţie din partea conducerii Parlamentului de la Bucureşti „în sensul unei demnităţi a poziţiei”.