Steagul secuiesc, ARBORAT pe Parlamentul Ungariei. „Nu dorim amplificarea tensiunilor cu România”

Steagul secuiesc a fost arborat, vineri, pe Parlamentul Ungariei, ca "simbol al solidarităţii naţionale". Acţiunea a fost iniţiată de preşedintele Parlamentului, Laszlo Kover, cu prilejul sesiunii plenare a legislatorilor maghiari din Bazinul carpatic desfăşurate la Budapesta. Gestul oficialilor maghiari are loc pe fondul recentului scandal dipomatic dintre România şi Ungaria privind arborarea steagului secuiesc.
Filip Stan
15 feb. 2013, 14:54
Steagul secuiesc, ARBORAT pe Parlamentul Ungariei.

Preşedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, a iniţiat ceremonia de arborare a drapelului cu ocazia sesiunii plenare a deputaţilor de etnie maghiară din Bazinul Carpatic, scrie Mediafax, citând MTI.

Vicepremierul Zsolt Semjen a declarat că folosirea simbolurilor etnice ale oricărei comunităţi constituie un drept fundamental al omului, mulţumind tuturor oraşelor ungare care au arborat steagul secuiesc.

Semjen a subliniat că Budapesta nu doreşte „amplificarea tensiunilor cu România” şi a adresat mulţumiri municipalităţilor ungare care au arborat steagul secuiesc ca „semn de solidaritate cu prietenii noştri transilvăneni”.

Citeşte şi MAE român ia notă cu profund regret de gesturile autorităţilor ungare privind steagul secuiesc

Săptămâna trecută, secretarul de stat în MAE ungar Zsolt Nemeth a apreciat că interzicerea în două judeţe din România a arborării steagului secuiesc pe clădirile publice reprezintă o „agresiune simbolică” şi a încurajat consiliile locale din Ungaria să-şi manifeste solidaritatea prin arborarea acestuia la sediile administraţiei locale.

În urmă cu două săptămâni, Nemeth Zsolt declara că maghiarii din Transilvania sunt supuşi unei agresiuni simbolice şi, prin urmare, maghiarii din Ungaria trebuie să răspundă arborând steagul Ţinutului Secuiesc.

Oficialul maghiar, cunoscut pentru poziţiile sale pro-autonomie, a îndemnat primarii din Ungaria să arboreze în semn de solidaritate steagul Ţinutului Secuiesc.

În replică, premierul Victor Ponta a cerut ministrului de Externe să adopte o atitudine fermă şi să transmită că România nu acceptă de la nimeni din străinătate „obrăznicii” şi lecţii privind funcţionarea autorităţilor locale şi nici sfaturi privind arborarea steagurilor.

Ulterior, secretarul de stat în Ministerul ungar de Externe, Zsolt Nemeth, a anunţat că Ungaria va lua măsuri diplomatice în privinţa interzicerii de către România a arborării steagului secuiesc pe clădirile oficiale.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Cele trei alimente pe care un doctor nu le-ar cumpăra din supermarketuri niciodată. Pot ascunde bacterii și devin un pericol
Capital.ro
Răsturnare de situație la CCR. Anunț despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Noile carduri de energie. Vor fi valabile de la 1 iulie 2025, ce sumă primesc românii
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Povestea sfâșietoare a românului care lucra în Anglia și a fost ucis de un britanic. Pedeapsa primită de asasin
wowbiz.ro
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 50 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Coșmarul grăsimii de pe aragaz: Ingredientul sub 1 leu face toată treaba
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Veste bună pentru pensionari! Pensiile pentru luna aprilie vor fi livrate la timp. Banii vor ajunge la pensionari cu câteva zile înainte de Paște
Cancan.ro
Ninsorile s-au întors în România! Viscol, lapoviță și vânt puternic în aceste județe
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a eliminat limita de viteză pe autostradă. Decizia națională care i-a bucurat pe șoferi: E ceva suprem
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Cel puțin 50 de oameni au murit într-un club cuprins de flăcări, noaptea trecută
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Se dau 400 de lei pentru 2,5 milioane de pensionari în aprilie! Banii intră direct în buzunarele seniorilor înainte de Paște
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nostradamus pentru Geția: trei catrene uluitoare despre destinul României