Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, miercuri, că gruparea turcă Trabzonspor a înaintat o ofertă „foarte, foarte mare” pentru transferul căpitanului echipei bucureştene, Alexandru Bourceanu.
„Există o ofertă concretă din partea Trabzonspor, dar nu am discutat încă cu el. Dacă intenţionează ca el să plece la Trabzon, noi suntem destul de aproape cu clubul, dar contează şi poziţia sa şi a agentului său. Sincer, eu nu am crezut că un club poate să achite o sumă atât de mare pentru un jucător aflat în ultimele luni de contract, dar probabil că şi-l doresc foarte mult. Nu m-ar deranja să rămână până la finalul contractului, dar suma este foarte, foarte mare. O altă sumă nu o puteam lua în calcul, dar este foarte important ce va decide şi el”, a spus Stoica, la DigiSport.
Mijlocaşul Alexandru Bourceanu şi portarul Ciprian Tătăruşanu îşi termină contractele în vară cu Steaua, cei doi neprelungindu-şi înţelegerile până în prezent.