Steaua a fost învinsă cu scorul de 2-3 (1-2) de formaţia Red Bull Salzburg, campioana Austriei, într-un meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Austria. Roş-albaştrii au fost dominaţi clar de adversarii lor, iar diferenţa de pe tabelă este mică, raportată la realitatea din teren.
Golurile steliştilor au fost înscrise de Filip ’26 şi Tănase ’69 din penalty, în timp ce pentru austrieci au marcat Maierhofer ‘3, Svento ’29 şi Savici ’73.
Antrenorul Laurenţiu Reghecampf a folosit următoarea formulă de echipă: Tătăruşanu – Dumitraş, Gardoş, Chiricheş, Lupu – Bourceanu (Puşkaş ’82), Filip (Roşu ’78) – Chipciu, Rusescu (Bălan ’62), Tănase – Rocha. Următorul meci amical al Stelei va avea loc sâmbătă, împotriva campioanei Azerbaidjanului, Neftci Baku.
De asemenea, Dinamo a pierdut în mod cu totul neşteptat, 0-1, în faţa grupării cehe Mlada Boleslav, căreia nu i-a pus mari probleme în defensivă.