STENOGRAME cu Hrebenciuc şi Adam: Vine valul arestărilor. Urmează 4 ani în care facem afaceri curate, nu furăm

Procurorii DNA au descoperit acasă la prințul Paltin-Sturdza o înregistrare ambientală făcută de acesta în timp ce negocia, într-un hotel din Capitală, detaliile unei şpăgi uriașe cu deputații Ioan Adam și Viorel Hrebenciuc, potrivit unor stenograme publicate de Evenimentul Zilei. 
Filip Stan
08 ian. 2015, 07:51
STENOGRAME cu Hrebenciuc şi Adam: Vine valul arestărilor. Urmează 4 ani în care facem afaceri curate, nu furăm

Andrei Hrebenciuc, Viorel Hrebeciuc şi Ioan Adam au recunoscut parţial la DNA implicarea lor în retrocedarea frauduloasă a 43.227 hectare de pădure. Este vorba de cazul denumit „Jaf în codrii României”, în care Viorel Hrebenciuc este acuzat că urma să primească o șpagă de 12.000 de hectare de la presupusul moștenitor, prințul Gheorghe Paltin-Sturdza.
 
Una din probele cheie ale procurorilor se bazează pe mai multe înregistrări ambientale făcute chiar de Paltin –Sturdza, din timpul discuţiilor din 19 aprilie 2013 cu cei doi deputaţi PSD, înregistrări care au fost găsite în biroul acestuia la percheziţiile din 15 octombrie 2014. Este vorba de prima întâlnire dintre cei trei, care a avut loc la Hotelul Hilton din București.
 
Influențe la nivel înalt

Paltin-Sturdza avea nevoie de cunoştinţele celor doi politicieni: Adam era influent printre magistraţii din Covasna, iar Hrebenciuc avea relaţii la Romsilva, la primarii de comune şi la şefii direcţiilor silvice locale. Potrivit interceptărilor, Hrebenciuc se lăuda că putea promova legi cu dedicație, că numea secretari de stat și înalți funcționari.

Andrei Hrebenciuc, cercetat în AREST LA DOMICILIU. Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam rămân în arest preventiv

Evenimentul zilei a selectat o parte din discuţiile celor trei. În acest dosar, judecătorii au decis, în decembrie 2014, ca Andrei Hrebenciuc să fie cercetat în arest la domiciliu, în timp ce Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam și Paltin- Sturdza să rămână în arest.

”Eu l-am pus șeful Camerei Deputaților”

În discuții, Hrebenciuc se lăuda că el era atât de influent încât l-a pus pe Adrian Năstase președinte al Camerei Deputaților.

Adam: Domn’le, eu vreau să fie totul curat și legal.
Hrebenciuc: Nu, deci fără problemă. Deci domnu’…e.
Adam: Pentru că tre’ să știm…
Hrebenciuc: Domnu’ Sturdza, dacă simțeam că este ceva care nu e-n regulă, nu veneam să stăm de vorbă cu dumneavoastră, ca să fie foarte clar.
Sturdza: Ați văzut hotărârea ?
Hrebenciuc: Eu sunt de 20 de ani în politică, de după ’90, așa, s-au spus toate prostiile despre mine, dar până la urmă, dacă stăm să ne uităm, nu s-a dovedit absolut nimic. Și n-am fost chemat niciodată, niciunde, dar n-am niciun fel de probleme, stau de vorbă cu oricine și nu mi-e frică pentru că n-am…. hai să vă spun și de ce n-am probleme, ca să mă înțelegi exact. E o discuție cu Năstase, că e la modă astăzi, da. Eu lucrez cu Năstase din ’94 și vă și spun că-n ’92 eu l-am pus șeful Camerei Deputaților, că eu eram consilierul lui Iliescu… lui Iliescu ’92, și eu știu exact în 15 august ’92, când l-am lămurit pe Năstase la Iliescu, la Predeal, să vină pe liste la noi, că nu vroia să vină aici, mergea în partea cealaltă.
Adam: Așa e, așa e.

”Vine valul arestărilor și la noi”

Hrebenciuc a explicat care era planul său: să fenteze valul arestărilor miniștrilor implicați în privatizări dubioase și apoi să se apuce de treburi „serioase”.

Hrebenciuc: Numa’ puțin! Și zic, hai să-ți spun de ce fac… îți spun treaba asta, eu m-am uitat ce s-a întâmplat în toate țările din Europa de Est, care au intrat în NATO și în Uniunea Europeană înaintea noastră, că eram în situația asta, erau oamenii mult mai avansați decât noi. Și am observat următorul lucru: toți miniștrii care s-au ocupat de privatizare în toate țările au fost arestați, și-n Polonia, și-n Cehia, și-n Ungaria. Bun, deci ăștia au fost arestați, toate guvernele, care au făcut privatizări, și tot ce au făcut pe acolo. Zic: mă, oare de ce se întâmplă treaba asta? Păi, să-ți spun… i-am spus și de ce, domne, când trebe să fim în NATO și-n Uniunea Europeană, marile… transnaționale… o să trebuiască să găsească terenul gol. Oameni de afaceri care au câștigat bani au intrat toți prin pușcării sau au probleme cu legea, în toate țările, nu eram noi… E clar că se va întâmpla și la noi treaba asta, vine valul și la noi. Păi vreau ca valul ăla să mă găsească… să fac, să n-am probleme, mă, și când o trece valul, o să ridic capu’ și-o să încerc să mă apuc să fac niște treburi serioase. Valul a trecut, domnu’ Sturdza, deci acuma îmi pot permite, avem reguli clare, Uniunea Europeană, suntem membri în Clubul celor 27-28 de la 1 iunie. E altceva, nu mai merge cu porcării, nu mai ține, gata, s-a închis. Cine a făcut evaziune și nu l-a prins nimeni, să fie sănătos, și s-a și dovedit că așa cum au venit banii, așa i-au și cheltuit, că n-au avut creier.
Adam: I-au pus în Cipru, ha, ha, ha!
Hrebenciuc: Sunt idioți, sunt idioți!
Sturdza: În loc să-i pună în România, i-au pus în Cipru, ce bine i-au pedepsit!
Hrebenciuc: Exact, exact așa, și câte și mai câte…

Apropiat al lui Viorel Hrebenciuc, implicat în TRAFICUL DE ARME pentru TERORIŞTI

„În prima zi, atunci am dat 22 de Hotărâri de Guvern”

Hrebenciuc era nemulțumit de guvernarea actuală a PSD, deoarece au preluat puterea nepregătiți, fără ca partidul să aibă un plan bine pus la punct. El a povestit cum l-ar fi sfătuit pe Adrian Năstase să facă „deal-uri” (înţelegeri – n.r.).
Hrebenciuc: Nu contează asta. Câștigăm alegerile, ne-am pregătit din ’98 în 2000 perfect, niciodată nu s-a pregătit o guvernare, cum am pregătit- o noi atuncea, doi ani de zile.
Adam: Aia din ’90-2000.
Hrebenciuc: A mers perfect, adică noi în prima zi, atuncea am dat 22 de Hotărâri de Guvern de reorganizare a ministerelor. Acuma, după cinci luni, nu le avem încă.
Adam: Da, da. Era totul pe masă, era în sertar.
Hrebenciuc: Acuma-i talmeș-balmeș, nu se compară, nu, așa… Și, prieten foarte bun cu el, nu vă spun că aveam și anumite deal-uri, foarte… eu tot timpul le făceam, când eram în opoziție, și aveam o singură pretenție: când vin la putere, deal-ul care-l duc din opoziție să continue, în rest nu mă interesează nimic și nimeni, așa. Normal, cu Adrian (Adrian Năstase – n.r.) fiind prieten i-am spus. În 2002 îmi taie deal-ul și dă credit altui coleg de-al meu, din Guvern. El a crezut că sunt foarte supărat și am avut o discuție cu el în octombrie 2002, și am zis: „Mă Adrian, nu sunt supărat deloc. Dimpotrivă, eu sunt bucuros că mi-ai luat o chestiune de pe creier, pentru că tu ai început să faci presiuni foarte mari, nu știu câți bani vrei să faci tu, tu știi, eu nu știu. Dar eu, dacă aș fi în locul tău, uite cum aș face: mi-aș lua un partener doi, oameni de afaceri mari și foarte serioși, cu care aș face niște deal-uri, iar cu restu’ sunt cel mai curat om din lume, pentru că sunt prim-ministrul acestei țări”.
Adam: Și deal înseamnă lucru curat, și, auzi, deal înseamnă lucru curat.

„Eu și cu omu’ ăsta garantăm legalitate”

Hrebenciuc a explicat că nu are probleme la DNA și că planul său de viitor include achiziționarea unor livezi și accesarea unor fonduri europene.

Hrebenciuc: Nu, nu sunt chestiuni de substanță, n-am o problemă. Mie dacă-mi era prea, cum să vă spun, câtă treabă am acuma aicea, Chișinău, Bruxelles și alte capitale, nu mai am timp să mă duc în fiecare săptămână la Bacău, nu mai am timpu’ fizic, așa. Și, normal, că a trebuit să-mi fac ordine de priorități în… și atunci am renunțat la o chestiune care mă obseda, că dacă nu mă duceam o săptămână, aveam impresia că s-a dărâmat lumea acolo, știi, și eu mă ocupam de Brusturoasa, că primaru’ ăla are știu ce, adică până la urmă trebe să… am încheiat un capitol alegerile din 2012, din decembrie. Eu am adus partidul la nivelul la care l-am adus, l-am lăsat bune condiții cu totu’, și acuma urmează altă perioadă, nu mai stau să mai fac un ciclu de patru ani la Bacău. Pentru ce ? Deputat o să fiu… cât o să vreau, până mor, nu asta-i problema mea, deci asta mi-o obțin, eu n-aveam alte mize acolo. Și le-am și spus, urmează patru ani, în care ne ocupăm de afaceri, curate, nu de furat, curate.
Adam: Ei… !
Hrebenciuc: Și acuma mă apuc, cumpăr pământ să fac livezi super intensive, că vor fi programe europene foarte mari pe chestia asta, fac chestiuni d-astea, că eu tot timpu’ am construit, n-o să vedeți… că eu vin tot timpu’ de la Greenfield și iese ceva, rămâne ceva în urma mea, ăsta sunt, așa. Și ăsta-i și contextu’ în care stăm de vorbă, că dacă se întâmplă ceva aiurea…
Adam: Deci ăsta-i escrocul ăla de care tot auzeați voi în presă. Uite, ăsta-i escrocul ăla care.. Nu e, măi, e alt om, e un om deștept.
Hrebenciuc: Cum să vă spun dumneavoastră, o simt că-i o chestie curată, nu am o problemă să mă implic, nu am nicio problemă, nu am nicio frică. De ce? Nu fac nimic. Fur ceva? Nu. Care- i problema atunci?
Adam: Nu, maître, ascultă-mă!
Hrebenciuc: Da.
Adam: Eu am vrut să-l aduc, pentru că vreau să fie o echipă și vreau să știi, Paltin, că eu și cu omu’ ăsta garantăm legalitate.
Hrebenciuc: …Doamne ferește! Nu mă implic, nu mă implic în vreo prostie…
Adam: Doar că oprește abuzul, ai auzit?
Sturdza: Da, … da’ eu nu vreau nimic ilegal… Să pună legea în aplicare, asta vreau.
Adam: Știi de ce-i el aicea? Vrea să-i promitem că se opresc abuzurile.
Hrebenciuc: Dacă v-am spus asta, adică nu-s nebun.

Dosarul retrocedărilor ilegale. Viorel Hrebenciuc şi fiul său rămân în arest

Băeșu care e… na, e omul meu, așa, la ANRP”

Hrebenciuc era nemulțumit deoarece senatorul Tudor Chiuariu se implicase în acest caz în calitate de avocat. El arată că șeful ANRP, George Băeșu, ar fi fost „omul lui”.

Hrebenciuc:… zice, vedeți că Chiuariu a băgat un amendament că să se dea din pădurile statului înapoi așa…
Adam: Da, este, este.
Hrebenciuc: A spus el. Și zic: Bine, mă! Uite, mă ocup de amendamentul ăla la lege. L-am sunat azi dimineață, zic: „Băi, nu s-a putut face nimic cu amendamentul ăla pentru că ăla era a lui Ponta”, ceea ce era corect.
Sturdza: Nu era a lui Chiuariu?
Hrebenciuc: Nu, nu. Victor i-a zis. M-am… am mers să văd. Și Victor a fost, deci nu domn’le, mergi… am zis e corect, acuma ce mai…
Sturdza: Deci rămâne amendamentul?
Hrebenciuc: Nu, a rămas. Nu amendam… ăăă… se dă din păduri statului, uitați cum a apărut legea.
Adam: A rămas măi, sigur…
Hrebenciuc: Deci legea ajută perfect și, încă odată vă spun, Victor a fost autorul, nu Chiuariu.
Adam: A fost de acord, că s-a propus…
Hrebenciuc: Deci am mers, nici n-a discutat Victor chestia asta. Și vă spun că am discutat-o doar și cu Victor, și cu Băeșu, că e…
Adam: S-a propus… s-a propus și de la Ministerul Justiției treaba asta.
Hrebenciuc: Nu știu de ce a propus.
Adam: Și el a fost de acord. Eu știu eu, știu eu.
Hrebenciuc: Nu știu, mă. Eu spun că am vorbit cu Băeșu care e… na, e omul meu, așa, la ANRP, și mi-a… și cu Victor. Prima dată mi-a zis George, că zice: „Domn’le, nu”, Victor a insistat, dar am vorbit și cu Victor, și asta a fost. Deci… și i-am zis lui Ghelase că… îi promisesem că mă ocup de amendament. Eu vă spun toată discuția mea cu el și profilul psihologic cum este, știți. Deci vă garantez fără nici un fel de problemă…
Adam: Da, da. Ăla e….
Hrebenciuc: Nu știu ce a făcut, că avea până la 31 martie, că eu am pățit următoarea chestiune. Venea Chiuariu la mine acasă, la Slănic-Moldova, dar eu nu l-am întrebat ce caută acolo. Păi da’ e, era cu primarul, n-aveam nicio problemă cu el. Ca acuma, eu să-mi dau seama că ei, de fapt, umblau pentru… Varga avea de dvs. … ăăă… hârtie, și eu nu mai înțelegeam nimica.
Sturdza: Dar au încheiat raporturile.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de imigranți ilegali. A fost prins cu patru vietnamezi în mașină
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Vestea care le strică sfârșitul de an românilor. Totul se schimbă de la 1 ianuarie
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de 5 stele în care Andra și Cătălin Măruță au petrecut Crăciunul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dispar banii cash? Limită pentru cei care retrag numerar de la ghișeu sau de la bancomate
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Zelenski solicită Statelor Unite mărirea ajutorului militar pentru Ucraina
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)