Stenograme: Secretarul de stat reţinut de DNA i-ar fi recomandat şefului CZM Braşov să-şi dea demisia ca Ponta după Colectiv

Magistraţii Tribunalului Braşov au respins, pe 10 noiembrie, propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a lui Ninel Cercel, dispunând măsura controlului judiciar.
Filip Stan
13 nov. 2017, 16:53
Stenograme: Secretarul de stat reţinut de DNA i-ar fi recomandat şefului CZM Braşov să-şi dea demisia ca Ponta după Colectiv

Ninel Cercel i-a cerut şefului Centrului Zonal de Marfă (CZM) Braşov să-şi dea demisia, chiar dacă nu se consideră vinovat de incidentul din Staţia CFR Comarnic cu trenul de marfă care transporta azotat de amoniu, la fel cum a demisionat şi premierul Victor Ponta după tragedia de la Colectiv, potrivit informaţiilor cuprinse în motivarea deciziei prin care instanţa a dispus punerea sub control judiciar a fostului secretar de stat de la Ministerului Transportului.

„Ştii ceva? Guvernul Ponta a fost de vină cu ceva la Colectiv? Şi-a plecat. Şi?”, i-a spus Ninel Cercel interlocutorului său, care a înregistrat conversaţia, potrivit documentului citat, conform Agerpres.

În cadrul aceleiaşi discuţii, care a avut loc la Ploieşti, Ninel Cercel a susţinut că este nevoie de nişte demisii şi pentru că incidentul din staţia CFR Comarnic a fost intens mediatizat, folosind expresia „presa ne ridică, presa ne coboară”.

Procurorii au arătat însă că, deşi incidentul a fost mediatizat inclusiv prin reportaje televizate, fiind prezentat ca „un posibil al doilea Colectiv”, conducerea Ministerului Transporturilor şi cea a companiei CFR Marfă SA nu l-au tratat iniţial ca pe un eveniment grav. Abia după ora 19,00, când la principalele jurnale de ştiri evenimentul a fost prezentat ca unul cu risc de pericol ridicat, conducerile celor două instituţii s-au sesizat, iar pe pagina de internet oficială a Ministerului Transporturilor s-a dat un comunicat după ora 20,00.

Magistraţii Tribunalului Braşov au respins, pe 10 noiembrie, propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a lui Ninel Cercel, dispunând măsura controlului judiciar.

Premierul Mihai Tudose l-a eliberat anterior pe Ninel Cercel din funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.

Procurorii DNA au dispus, pe 10 noiembrie, reţinerea lui Ninel Cercel cu privire la săvârşirea infracţiunii de şantaj, după ce acesta ar fi acţionat pentru îndepărtarea din funcţie a managerului CZM Braşov, astfel încât societăţi private de transport să obţină, în detrimentul CFR Marfă, contractul avut de compania de stat cu Azomureş SA.

Potrivit DNA, Ninel Cercel ar fi folosit ca pretext pentru schimbarea şefului CZM Braşov incendiul produs pe 31 octombrie la un tren de marfă care transporta azotat de amoniu, deşi incidentul nu a avut loc pe raza teritorială de responsabilitate a acestuia.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Lacrimi și durere la despărțirea de Andrei Perneș de la Mireasa. Imagini sfâșietoare de la înmormântare / FOTO
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Ce amendă poți primi dacă arunci chiștocul de la țigară pe geamul de la mașină. Țara europeană în care poți ajunge la închisoare pentru un astfel de gest
Capital.ro
Retragere numerar de la ATM. Avertisment pentru românii cu card. Se activează manual la bancomat
Playtech.ro
Dezastru pentru Armata Română. Ce loc ocupă ţara noastră la capitolul trupe şi armament
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Fostul consilier parlamentar Avram Gal spune că e esențial ca România să aibă un nou ministru de Externe: „Avem nevoie de diplomație clară și asumată”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Ți se rupe sufletul! Tatăl lui Andrei Perneș de la Mireasa, în lacrimi! Nu s-a putut desprinde de sicriu / FOTO
Spynews
Top 10 cele mai sigure țări de vizitat pentru femei. Unde poți călători singură fără probleme
Evz.ro
Ajutor de la Guvern pentru românii cu probleme. Va fi gratis de la 1 martie
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș! Familia și prietenii sunt îngenunchiați de durere
Cancan.ro
BREAKING | Sănătatea Papei Francisc s-a deteriorat! Vaticanul vine cu cele mai proaste vești
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Băsescu, umilință greu de îndurat. S-a văzut în direct la TV: Creier îmbuibat de alcool
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Elon Musk neagă afirmațiile despre amenințările SUA de a întrerupe accesul Ucrainei la Starlink
MediaFlux
Se dă a 13-a PENSIE în APRILIE! Cine primește BANII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ucraina – trei ani de război: de la racheta de tenis la drona militară