STENOGRAMELE care îl îngroapă pe Dacian Cioloş: „Eu îmi asum consecinţele şi îmi prezint demisia şi trebuie un alt preşedinte”

Transcrierea discuţiilor de la şedinţa de joi confirmă că preşedintele USR a ameninţat că îşi dă demisia, deşiulterior el a negat vehement acest lucru.
Filip Stan
06 feb. 2022, 20:41
STENOGRAMELE care îl îngroapă pe Dacian Cioloş:

LideruL USR Dacian Cioloş a afirmat de mai multe ori, în şedinţa de joi, în care şi-a prezentat programul politic, că, în cazul în care programul nu e aprobat, îşi depune mandatul, invocând inclusiv cuvântul ”demisie”, potrivit unor înregistrări obţinute de News.ro. Aceasta deşi Cioloş a declarat vineri că nu pleacă din partid, calificând drept ”complet false” informaţiile pe această temă, precum şi pe cele potrivit cărora ar fi făcut referire la posibilitatea unei separări a grupurilor parlamentare USR, invocând revenirea la PLUS.

Război în USR. Dan Barna a convocat o şedinţă de urgenţă peste capul lui Dacian Cioloş. S-a votat desecretizarea „demisiei” lui Cioloş

Prezentăm transcrirea declaraţiilor lui Dacian Cioloş privind depunerea mandatului sau varianta demisiei:

– „Într-adevăr, nu există în statut nicăieri, nici că se votează, nici că nu se votează. Şi de asta v-am explicat de la început că, în situaţia în care sunt eu acuma şi suntem noi acuma, cu un preşedinte cu legitimitatea votului membrilor şi un Birou Naţional cu o majoritate, eu nici nu am pus aici foarte multe detalii – că mă întreba şi Radu că de ce aia şi nu ailaltă  – sunt câteva lucruri care pentru mine sunt importante ca eu să pot să-mi duc la îndeplinire mandatul cu care am fost ales, că am făcut în campanie, am spus nişte lucruri. Şi evident că Biroul Naţional nu e obligat nicăieri, de statut, să accepte ce zice preşedintele, că nu e preşedintele Biroului Naţional, e al partidului. Biroul Naţional are o autoritate cumva de sine stătătoare, dată de statut. Şi tocmai de asta am propus programul ăsta care, încă o dată, nu intră în detalii şi nu include şi obiective pe care voi, ca membri ai Biroului Naţional le aveţi, că aţi candidat cu o platformă şi fiecare dintre noi am candidat cu  platforme pe care căutăm să le promovăm şi nu le-am luat alea să le includ, că alea sunt ale voastre. Deci eu voi propune – evident, puteţi şi să nu o votaţi, rezultatul e acelaşi pentru mine – dacă nu trece programul ăsta şi aveţi, încă o dată, tot dreptul şi legitimitatea să-l respingeţi, că aşa e în democraţie, doar că eu îmi asume consecinţele şi îmi depun mandatul. Deci eu pun programul ăsta cu mandatul pe masă şi vă rog să nu o luaţi ca pe o ameninţare, o presiune, e pur şi simplu… eu nu pot să spun altceva dacă ştiu că nu pot să fac lucrurile respective şi ca să le fac am nevoie de sprijinul BN-ului care poate să mi-l dea sau nu. Am zis la început că nu am intrat în detalii foarte multe (…) pentru că măsurile astea, ca să fie puse în aplicare, vor presupune apoi şi propuneri mai precise care vor veni în BN, pe care să le discutăm şi să le aprobăm. Însă eu am nevoie acuma de un acord, accept prin vot din partea BN-ului pe programul ăsta, ca să continui. Dacă nu îl am, înseamnă că agendele noastre nu sunt compatibile aproape deloc, sau pe lucrurile care pentru mine sunt esenţiale, şi atunci eu îmi depun mandatul. Deci da, luni, dacă programul ăsta nu e votat – că voi puteţi să ziceţi: dom-le, nu vrem să îl votăm, că nu scrie în statut, eu nu pot să vă oblig, că dacă nu facem cvorum nu avem şedinţă de BN, sau şi dacă facem cvorum şi voi nu vreţi să îl votaţi, nu pot să vă oblig, sau la fel, dacă votaţi împotrivă  – doar că atuncea eu îmi asum consecinţele şi îmi prezint demisia şi trebuie un alt preşedinte care să poată să-şi pună în aplicare programul, probabil ales pe un alt program”,le-a transmis Cioloş colegilor din USR.

Stenograme incendiare din şedinţa USR. Cioloş riscă să fie răsturnat. Drulă se autopropune preşedinte, parlamentarii îl susţin pe Cioloş

– ”Deci da, ca să fie lucrurile mai clare, da, e o propunere pe care o fac, pentru sunt circumstanţele astea în care ne aflăm acuma şi eu, ca preşedinte, vă solicit votul pe programul ăsta, unde sigur că pot să fie ajustări dacă ne punem de acord, dar nu e intenţia mea să negociez acuma substanţa, pentru că sunt elemente cu care am candidat şi dacă nu mi le pot pune în aplicare atunci nu are rost să rămân ca preşedinte”, le-a transmis Dacian Cioloş colegilor săi din USR.”, a declarat Dacian Cioloş în şedinţă.

– „Dacă programul e respins – sigur, una e să discutăm anumite amendamente, dar eu, ca preşedinte am câştigat mandatul prin votul membrilor, promiţându-le că fac nişte lucruri şi pot să fac lucrurile alea cu susţinerea BN-ului, BN-ului trebuie să îi prezint un program care să mi-l accepte – dacă programul ăsta e respins luni, deci dacă eu nu am o susţinere în BN pentru programul ăsta, atuncea iau în considerare inclusiv să-mi depun mandatul, că nu are rost să-i mint pe oameni şi să spun că voi face nişte lucruri când eu nu am pârghiile să le fac”, a mai afirmat Cioloş.

– ”Să văd dacă pot să pun în aplicare viziunea şi dacă nu, evident, îmi depun mandatul, că nu are rost să-i mint pe oameni”, afirmă liderul USR într-un alt moment al şedinţei.

Biroul Naţional al USR a votat, duminică, în unanimitate pentru desecretizarea şedinţei, potrivit unor surse politice participante la şedinţă. Anterior, pe unul dintre grupurile interne, preşedintele USR, Dacian Cioloş, le-a transmis colegilor că a afirmat în şedinţa de joi ceea ce va spune şi luni: dacă măsurile propuse de el nu vor fi votate, va renunţa la funcţia de preşedinte. ”Voi continua ca membru”, a transmis Cioloş.

Vineri, după apariţia primelor informaii referitoare la şedinţă, la programul politic avansat de Cioloş, precum şi la faptul că ar fi ameninţat cu demisia, Dacian Cioloş a declarat pentru News.ro: “Este o dezinformare. Nu e adevărat, nu plec din partid. Câtă vreme partidul poate evolua şi se poate dezvolta, nu plec. Şi mai bine ar face colegii să se gândească la măsurile de reformă pe care le-am propus, să vină cu amendamente argumentate, sa dezbată conţinutul lor, decat să răspândească ştiri complet false”.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Până la ce oră circulă metroul în noaptea de Înviere 2025. Program special anunțat de Metrorex pentru zilele de Paște
Capital.ro
Ordin UE. Buletin și permis digital pentru toți cetățenii. România trebuie să aplice până în 2026
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie copt cozonacul ca să nu se ardă deasupra. La câte grade trebuie setat cuptorul electric sau pe gaz
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Irinel Columbeanu, planuri neașteptate. Ce face fostul milionar de Paște
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Ramona Olaru, cu totul la vedere în parcare! Imagini bomba de paparazzi GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Răsturnare de situație! Călin Georgescu a revenit cu un mesaj important
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți