„În ultima perioadă, văd din ce în ce mai des tineri cu musculatura bine dezvoltată care vin la consult pentru icter şi mâncărime de piele. Este, de fapt, vorba de hepatita care apare după consumul de anabolizante steroidiene, evoluţia putând fi foarte gravă, urmată uneori chiar de deces. Hepatita la anabolizante reprezintă o problemă gravă de sănătate, în primul rând pentru că scoate din activitate un tânăr, apoi deoarece apare la o persoană sănătoasă anterior şi aparent fără risc de îmbolnăvire, instalându-se în urma administrării unor medicamente care nu aveau nicio indicaţie la persoana respectivă. Evoluţia hepatitei după anabolizante este îndelungată; icterul se menţine uneori mai multe luni, iar bilirubina crescută poate afecta inima şi bloca rinichii, chiar dacă persoana bolnavă este un tânăr bine pregătit fizic. Partea cea mai ciudată este că aceste substanţe se cumpără chiar de la sălile unde se face pregătirea fizică, fiind recomandate chiar de personalul acestora. Nu sunt rare cazurile în care în aceste situaţii este nevoie de epurarea sângelui prin diferite proceduri (plasmafereză, dializă hepatică) scumpe, putându-se ajunge chiar la transplant de ficat”, a declarat dr. Alecse Valerian Diţoiu, potrivit telegrafonline.ro.
VEZI ŞI Secretul ABDOMENULUI Andei Adam. Cu ce se îndoapă cântăreaţa pentru a arăta perfect