Breaking
News
„Condamnabilă fotografie a unui vânător amator care pozează fericit alături de un exemplar de Triceratops, pe care tocmai l-a ucis„, suna mesajul care însoţea imaginea şi care solicita cititorilor să difuzeze informaţia astfel încât lumea să-l cunoască pe autor şi să-i dezaprobe gestul, potrivit Agerpres.
Fotografia a primit peste 30.000 de „share”, multe persoane crezând că este reală şi exprimându-şi furia faţă de celebrul regizor Steven Spielberg. Numeroşi au fost şi cei care s-au amuzat, înţelegând că era vorba despre o farsă.