Ştrand din fonduri europene, contrafăcut în Photoshop GALERIE FOTO

Autorităţile locale au găsit o soluţie ingenioasă pentru a ascunde lucrările neterminate la un ştrand din Marghita.
Romania TV
22 apr. 2012, 10:11
Ştrand din fonduri europene, contrafăcut în Photoshop GALERIE FOTO

Primarul din Marghita, judeţul Bihor, a vrut să evite restituirea sumelor alocate pentru construirea unui ştrand, impusă dacă lucrarea nu era gata. Şi a găsit o soluţie originală: a prelucrat pe calculator pozele ştrandului neterminat, ca să justifice în faţa guvernanţilor banii europeni investiţi.

Guvernanţii au primit poze cu oameni bălăcindu-se fericiţi în apă, chiar dacă ştrandul nu a fost deschis niciun moment publicului. Lucrările la ştrandul din Marghita au început în octombrie 2010, iar proiectula  fost recepţionat în ianuarie 2012, adică exact după ce a expirat garanţia de un an. Ştrandul ar fi trebuit să aibă 10 hectare, să aibă două bazine, parcări, vestiare, terenuri de sport şi drumuri de acces. Evident, toate apar în fotografii, însă nimic din realitate nu corespunde cu imaginile primite de Ministerul Dezvoltării.

Tot în Bihor, un primar de comună a transmis Guvernului că a inaugurat un drum de 6 kilometri o localitate din România şi una din Ungaria, care ar fi înfrăţite. În realitate, distanţa dintre cele două localităţi este de 30 de kilometri. Lucrarea a costat 1,7 milioane de euro. Localnicii merg însă în continuare pe jos pentru că pe drumul proaspăt inaugurat nu circulă niciun mijloc de transport în comun. Mai mult, ei spun că nici nu au auzit de localitatea din Ungaria cu care localitatea lor ar fi înfrăţită.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Obligație legală din 10 iunie pentru cine nu locuiește la adresa din buletin. Termenul a scăzut la 15 zile
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Obiceiurile ciudate ale lui Ceaușescu, de Paște. Unde ieșea seara cu soția
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut unul dintre cei mai mari actori. A fost o legendă de neegalat. Românii nu-l vor uita vreodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație