Strat de zăpadă de cinci centimetri în Pasul Tihuţa care leagă Transilvania de Moldova

Stratul de zăpadă măsoară cinci centimetri în Pasul Tihuţa după ce, în zonă, a nins toată noaptea de sâmbătă spre duminică, drumarii fiind nevoiţi să arunce pe DN 17 care leagă Transilvania de Moldova peste 20 de tone de antiderapant, transmite Mediafax.
Romania TV
01 apr. 2012, 11:53
Strat de zăpadă de cinci centimetri în Pasul Tihuţa care leagă Transilvania de Moldova

Sistemul de Gospodărire al Apelor (SGA) Bistriţa-Năsăud a informat că, la Piatra Fântânele, în Pasul Tihuţa, a nins abundent în noaptea de sâmbătă spre duminică, zăpada depunându-se într-un strat de cinci centimetri.

„A nins pe toată Valea Bârgăului, zăpada s-a depus într-un strat de 1-2 centimetri. De la Mureşenii Bârgăului spre Pasul Tihuţa avem însă un strat mai consistent, de cinci centimetri”, a declarat, duminică, dispecerul de serviciu de la SGA Bistriţa-Năsăud.

Ca să păstreze drumul circulabil, drumarii au acţionat cu două utilaje care au împrăştiat pe DN 17, în Pasul Tihuţa, peste 20 de tone de antiderapant.

„Contractele pentru deszăpezirea drumurilor s-au încheiat. Mai avem la Piatra Fântânele doar două utilaje. Am acţionat cu ele şi am păstrat drumul curat. Sperăm să nu ningă mai tare fiindcă nu ştiu ce vom face”, a declarat dispecerul de serviciu de la Secţia Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj.

Duminică a început să ningă viscolit şi la Bistriţa, însă zăpada nu s-a depus, ninsorile fiind de scurtă durată, urmate apoi de soare.

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Care sunt cele mai fiabile SUV-uri în 2025. Top 5 mașini mari care merită cumpărate
Capital.ro
Se pune stop la plata cash? Legea care se pregătește la nivel național. Ce se va întâmpla cu numerarul?
Playtech.ro
De ce nu este bine să vopsești ouă în Vinerea Mare. Ce trebuie să faci în această zi, conform tradiției
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Rușii au încercat să spargă frontul din Harkov. Trupele ruse au reluat atacurile mecanizate
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
Cozonacii din supermarket. Te îngrozești dacă le citești eticheta
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Rezultatul autopsiei lui Emanuel, medicul rezident din Botoșani, care a fost găsit fără suflare în locuința sa. La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru proprietarii de locuințe. Va fi obligatoriu, trecut direct în Constituție: E timpul!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
500 de lei pentru elevi. Banii au început să fie virați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți