Profesorul Adrian Streinu Cercel spune că circulația virusului nu va fi limitată de încălzirea vremii. „S-a mai ridicat problema că o să vină căldura și o să se limiteze circulația acestui virus. Vă anunț, cu regret, că e destul de cald afară și asta nu împiedică virusul să facă ceea ce face în Italia. Deci nu trebuie să ne culcăm pe ureche că vine căldura. Măsurile care sunt luate în calcul trebuie aplicate cu foarte mare strictețe”, a spus acesta.
De ceva vreme, în spațiul public au circulat informații potrivit cărora acest virus nu ar rezista la temperaturi mai mari de 25 de grade Celsius.
Coronavirusul se transmite mult mai ușor decât de așteptau specialiștii. Și asta pentru că poate fi dat și atunci când nu există simptome. Potrivit unei informări publicate ieri, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a actualizat definițiile de caz pentru Covid-19.
Astfel, este considerat caz suspect pacientul care prezintă infecție respiratorie acută. Asta înseamnă debut brusc al cel puțin unuia din următoarele simptome: tuse, febră, durere în gât, scurtarea respirației (creșterea frecvenței respiratorii). Indiferent dacă necesită sau nu spitalizare. Cazul suspect cu astfel de simptome a avut contact apropiat cu un caz confirmat sau probabil de Covid-19 cu cel puțin 14 zile înainte. Sau, tot în urmă cu 2 săptămâni a avut istoric de călătorie în zone cu transmitere comunitară extinsă.