Strigătul deznădăjduit al medicului Virgil Musta: „Vom pierde controlul pandemiei”

Doctorul Virgil Musta avertizează că, dacă se menţine acest ritm al infectărilor, cadrele medicale vor pierde controlul asupra epidemiei de coronavirus. Este inevitabil, în contextul în care, zilnic, în judeţul Timiş sunt raportate cel puţin 10 cazuri noi, iar dintre acestea doar şapte pacienţi rămân internaţi. Situaţia pare scăpată de sub control şi în privinţa bolnavilor internaţi, care refuză tratamentul, scrie Mediafax.
Romania TV
15 iul. 2020, 18:39
Strigătul deznădăjduit al medicului Virgil Musta:

Din păcate nu toată lumea are responsabilitate şi pleacă chiar cu mijloace de transport în comun, noi nu putem să-i oprim. Dacă ei doresc să se externeze, putem să le recomandăm şi externarea doar că acolo nu pot beneficia tratament specific”, spune medicul Virgil Musta, şef secţie Infecţioase asl Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara.

Specialistul a povestit că a fost martorul unor situaţii uluitoare, în care pacienţi confirmaţi cu coronavirus veneau la spital şi anunţau cadrele medicale că sunt infectaţi, dar refuzau internarea şi tratamentul.

Au fost pacienți care au refuzat tratamentul, pacienți care doresc să plece și, mai nou, sunt pacienți vin să ne anunțe, de parcă ne-ar face în ciudă, că ei sunt covid-pozitiv și că ei nu se internează în spital. Nici nu știu de ce mai vin să ne înștiințeze că sunt pozitivi. Vin cu hârtia de la laborator, spunând că ‘și eu sunt pozitiv’ și pleacă”, a povestit medicul.

Citeşte şi Raed Arafat, anunţul momentului: „Nu mai sunt locuri la Terapie Intensivă în Bucureşti”

Din păcate, aceşti pacienţi sunt contagioși și transmit boala mai departe.

Situaţia este scăpată de sub control şi în privinţa bolnavilor internaţi, care refuză tratamentul.

Să ne tratăm acasă cu ce? Şi de către cine? Pun şi eu o întrebare. Dar ce se întâmplă dacă un asimptomatic sau un pacient cu simptome uşoare cum a fost la noi, în două, trei zile se degradează şi nu mai ajunge să sune la ambulanţă? Ce se întâmplă dacă face un stop respirator acasă?”, se întreabă, retoric, medicul Cristian Oancea, manager al Spitalului Victor Babeş.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce este laptele UHT vândut în supermarketuri, de fapt. Mulți români îl cumpără fără să știe
Capital.ro
Revine Călin Georgescu! Decizia care cutremură România după alegeri. S-a anunțat planul
Playtech.ro
Cutremur puternic în România! Românii s-au speriat, s-a simţit în cele mai multe oraşe
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
De ce nu poate Putin să oprească războiul. Cinci capcane pe care și le-a întins singur
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Produsul echivalent cu o bombă. Se consumă în neștire de Paște
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
BREAKING NEWS Șoferul autoturismului care a fost evitat de microbuzul căzut în Dunăre a fost dus la spital! Câte persoane s-ar fi aflat în microbuz
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă banii. Termen pentru trecerea la Euro, 1 ianuarie 2026. Bancnotele vor trebui înlocuite
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
Crin Antonescu l-ar învinge pe George Simion în turul 2 al alegerilor prezidenţiale. Rezultatele ultimului sondaj CURS
MediaFlux
România, în pericol în următoarele luni! Șeful Armatei Române avertizează privind un atac al Rusiei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Românii care stau la bloc riscă procese și executări silite dacă nu respectă această regulă