Stroe: Nu se poate să inventăm noi vinovaţi doar pentru că USR vrea să se suie pe un val de suferinţă sau pentru că au greşit persoane apropiate PSD

Conform lui Stroe, PNL susţine că sistemul asistenţei sociale a persoanelor din azile are nevoie de o reformare clară.
Filip Stan
14 iul. 2023, 22:24
Stroe: Nu se poate să inventăm noi vinovaţi doar pentru că USR vrea să se suie pe un val de suferinţă sau pentru că au greşit persoane apropiate PSD

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe afirmă, referindu-se la demisiile cerute de premierul Marcel Ciolacu în contextul scandalului centrelor din Ilfov în care bătrâni şi persoane cu dizabilităţi erau supuşi unor tratamente inumane, că nu putem vorbi despre ”o răspundere pauşală” şi nu e acum momentul unui ”ping-pong de demisii”. În ceea ce priveşte informaţiile apărute în presă despre Raluca Turcan şi avizul dat în mandatul său, Stroe consideră ”forţată şi tendenţioasă” orice insinuare pe acest subiect, mai ales că ”abuzurile au apărut după acreditare, după ce au fost aduşi beneficiarii”. ”Nu se poate să inventăm noi vinovaţi doar pentru că USR vrea să se suie pe un val de suferinţă sau pentru că au greşit persoane apropiate PSD. Nu există simetrie în vinovăţie şi cetăţenii au înţeles asta”, subliniază Ionuţ Stroe.

Stroe, despre demisiile cerute de Marcel Ciolacu:  Nu putem însă vorbi despre o răspundere pauşală şi nu e acum momentul să facem un ping-pong de demisii. Există o răspundere clară şi la nivel politic, care s-a văzut prin cele două demisii din guvern

EXCLUSIV Victor Ponta nu crede că demisiile lui Budăi şi Firea vor rezolva problemele din azile: „Poate cineva să schimbe sistemul sau i-am dat afară şi trecem la următorul scandal?”

Întrebat dacă este de acord cu Marcel Ciolacu când spune că trebuie să existe şi alte demisii în cazul azilelor, Stroe afirmă într-un răspuns transmis News.ro: ”În primul rând, trebuie spus foarte clar că, încă de la început, PNL a susţinut că vinovaţii pentru ororile întâmplate în acele azile trebuie să plătească, indiferent că vorbim despre nivelul politic sau administrativ. Declaraţiile făcute de premierul Ciolacu sunt unele foarte generale. Doar instituţiile abilitate care se ocupă de anchetă pot spune cine sunt cei responsabili. Nu putem însă vorbi despre o răspundere pauşală şi nu e acum momentul să facem un ping-pong de demisii. Există o răspundere clară şi la nivel politic, care s-a văzut prin cele două demisii din guvern. Nu trebuie să cădem în capcana USR care încearcă să facă să pară că toată lumea este de vină, doar pentru că încearcă ei să capitalizeze politic acest moment. Au existat demisii şi din guvern şi de la nivel administrativ şi în continuare este o anchetă în desfăşurare pentru a stabili cine sunt vinovaţii”.

Conform lui Stroe, PNL susţine că sistemul asistenţei sociale a persoanelor din azile are nevoie de o reformare clară.
”Procesul de schimbare a unui sistem greşit trebuie dus până la capăt, iar el trebuie să însemne implicarea societăţii civile şi a tuturor entităţilor care pot şi vor să-şi asume o misiune socială, precum grija faţă de bătrâni”, explică purtătorul de cuvânt al PNL.

Ionuţ Stroe: Fostul ministru Raluca Turcan a semnat avizul de acreditare care verifică dacă sunt respectate condiţiile de înfiinţare. Nu se poate să inventăm noi vinovaţi doar pentru că USR vrea să se suie pe un val de suferinţă 

Solicitat să precizeze care este poziţia PNL în privinţa informaţiilor apărute în presă despre Raluca Turcan şi avizul dat în mandatul său de ministru al Muncii pentru unul dintre centrele în care ulterior au fost aduşi bătrâni şi despre care a relatat presa, Ionuţ Stroe afirmă că nu poţi acuza un om doar pentru că a avizat din punct de vedere tehnic o clădire.

”Orice fel de insinuare pe acest subiect este forţată şi tendenţioasă. Nu poţi acuza un om doar pentru că a avizat din punct de vedere tehnic o clădire. Fostul ministru a semnat avizul de acreditare care verifică dacă sunt respectate condiţiile de înfiinţare. Nu se poate să inventam noi vinovaţi doar pentru că USR vrea să se suie pe un val de suferinţă sau pentru că au greşit persoane apropiate PSD. Nu există simetrie în vinovăţie şi cetăţenii au înţeles asta”, declară Ionuţ Stroe.
El a explicat că ministrul semnează acreditarea furnizorului pe baza documentelor verificate de funcţionarii din AJPIS şi în baza unui referat de acreditare redactat de serviciul Asistenţă Socială al ministerului.
”Semnarea acreditării este doar o formalitate administrativă. La acreditare se aprobă ca în spaţiul respectiv să se desfăşoare serviciile sociale pentru care are licenţe respectivul furnizor. Abuzurile au apărut după acreditare, după ce au fost aduşi beneficiarii”, relatează purtătorul de cuvânt al PNL.

Gabriela Firea și-a dat demisia din funcția de ministru al Familiei. E al doilea ministru PSD care pleacă din Guvern după scandalul „azilele groazei”. Bogdan Ivan preia portofoliul vacant

Stroe, despre scandalul azilelor şi preşedintele CJ Ilfov: Singura legătură a domnului Thuma este că este preşedinte de Consiliul Judeţean în locul unde s-a întâmplat, dar în rest nu putem crea false legături sau induce false responsabilităţi
Ionuţ Stroe a comentat şi faptul că prim-ministrul Marcel Ciolacu a vorbit şi despre alte demisii, inclusiv ale şefilor de Consilii Judeţene, solicitare care l-ar putea viza şi pe şeful CJ Ilfov, liberalul Hubert Thuma.

”Aşa cum v-am spus, trebuie să aşteptăm rezultatele anchetei pentru a stabili vinovaţii. Preşedintele CJ Ilfov a dat deja nenumărate explicaţii în acest caz. DGASPC Ilfov nu are atribuţii de control în cazul centrelor private, cum erau cele denumite ,,azilele groazei”. Tot ce poate face instituţia este să monitorizeze centrele care sunt în subordinea lor. În plus, directorul general al DGASPC Ilfov, şeful DSP Ilfov şi şeful IPJ Ilfov au demisionat. Singura legătură a domnului Thuma este că este preşedinte de Consiliul Judeţean în locul unde s-a întâmplat, dar în rest nu putem crea false legături sau induce false responsabilităţi”, a declarat Ionuţ Stroe.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Țara europeană cu cei mai mulți hoți de buzunare. Locul foarte popular în care îi fură pe turiști
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Serviciile secrete americane au confirmat
Playtech.ro
Mai puține zile libere pentru români. Șase sărbători legale, eliminate începând din 2026. Ce zile nelucrătoare ar putea pierde angajații
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Mare lovitură pentru Călin Georgescu. Abia acum a fost dat de gol
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Noua TAXĂ pentru șoferii de la bloc. Decizie în România din 2025. Se achită obligatoriu la Primărie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede