„PNL crede în continuare în soluția alegerilor anticipate, însă mandatul cu care astăzi se va merge la consultările cu președintele României nu va exclude nicio altă variantă de guvernare, chiar și a unei viitoare guvernări tehnocrate. Nu excludem nici soluția unui guvern tehnocrat. În această situație, cea mai importantă condiție pentru susținerea unei asemenea guvernări este depolitizarea totală a întregului eșichier și a tuturor nivelurilor instituționale, practic depolitizarea totală a administrației. În termeni reali, aceasta înseamnă înlăturarea PSD și a partenerilor săi de la toate nivelurile instituționale, decizionale în această țară„, a spus Ionuţ Stroe, într-o conferință de presă, după ședința comisiei de unificare a PNL.
El a arătat că, în situația unei guvernări tehnocrate, este necesară depolitizarea totală a administrației, care să-i vizeze pe secretarii de stat, șefii de agenții și administrații, prefecții, directorii de instituții deconcentrate.
Citeşte şi PSD are o propunere de premier: „Avem fără îndoială, dar trebuie să stabilim un set de principii”
„Există în aceste condiții un pericol pe care trebuie să-l conștientizăm, cel al schimbării unui Guvern, dar a menținerii unui sistem de putere. Din acest motiv, subliniem condiția noastră de depolitizare totală până la ultimul nivel al administrației„, a spus liberalul.
Potrivit lui Stroe, PNL subliniază nevoia urgentă ca viitorul Guvern să aibă un plan concret și măsuri urgente care să răspundă solicitărilor venite din partea societății.
„Toate aceste măsuri înscrise în acest plan concret se subscriu și trebuie decantate și sintetizate apelului de schimbare a comportamentului politic în România, de înlăturare a flagelului corupției din zona deciziei instituționale și de asumare transparentă a obligațiilor pe care statul le are în raport cu cetățenii, putem vorbi de sănătate, educație, infrastructură și multe alte domenii la care, din păcate, guvernele de până acum au restanțe„, a afirmat purtătorul de cuvânt al liberalilor.
El a mai arătat că la ședința PNL nu s-a discutat despre un nume de premier.
Citeşte şi Mugur Isărescu, despre un premier care să provină de la BNR: „De ce nu? Dar să fie tânăr”