Potrivit preşedintelui PNL Buzău, deputatul Cristinel Romanescu, Biroul Politic Judeţean a decis marţi seară prin vot, cu 22 de voturi pentru, două abţineri şi un vot împotrivă, dizolvarea Biroului Permanent al organizaţiei municipale Buzău. Astfel, medicul Adrian Zoican a rămas fără funcţia de lider al filialei municipale, care va fi condusă de un interimar al cărui nume nu a fost stabilit deocamdată.
“Aseară, la Biroul Politic Judeţean s-a luat hotărârea de a dizolva Biroul Politic local al muncpiului Buzău, urmare a unor discuţii mai vechi avute în interiorul partdului, probleme care trenau vizavi de activitatea acestei organizaţii, care este reprezentativă pentru PNL. Am sperat că după alegerile care au avut loc cei aleşi vor face tot ce le stă în putinţă ca organizaţia să devină un adevrsar politic redutabil al PSD, lucru care însă nu s-a întâmplat”, a declarat miercuri deputatul Cristi Romanescu.
Liderul PNL Buzău a adăugat că liderul filialei municipale, medicul Adrian Zoican, nu şi-a îndeplinit sarcinile, nici măcar pe cele pe care singur şi le-a asumat atunci când a fost ales.
“E dreptul domnului Zoican să facă orice fel de contestaţie va vrea, e normal, numai că lucrurile în interiorul organizaţiei astfel stau, majoritatea a considferat că nu s au îndeplnit toate obiectivele pe care ni le am propus şi era normal să se dizolve această organizaţie, e liber să candideze din nou, numai că vom reface echipa care să facă ce trebuie”, a mai spus Romanescu.
Preşedintele PNL Buzău a adăugat că după dizolvarea filialei municipale va fi o perioadă de interimat după care vor urma alegerile.
Deocamdată, nu a fost stabilit numele celui care va prelua şefia filialei municipale a PNL Buzău.