Studenții cer zi liberă de 10 decembrie și transport gratuit, pentru a participa la vot

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) atrage atenția că studenții care au plecat la studii în altă localitate decât cea în care au domiciliul stabil nu vor putea vota acolo unde studiază, chiar dacă au viză de flotant. Pentru ca studenţii să poată să-şi exercite dreptul la vot la alegerile parlamentare, Alianţa solicită autorităţilor acordarea de gratuitate pe mijloacele de transport în comun în perioada 7-10 decembrie 2012, precum şi acordarea unei zi libere luni, 10 decembrie.
Romania TV
28 nov. 2012, 11:01
Studenții cer zi liberă de 10 decembrie și transport gratuit, pentru a participa la vot

ANOSR a trimis o adresă în acest sens și solicită şi public Guvernului României, Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) şi Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) acordarea de gratuitate pe mijloacele de transport în comun în perioada 7-10 decembrie 2012 pentru studenţi, precum şi acordarea unei zi libere luni, 10 decembrie.

Prin prevederile Legii Electorale, sute de mii de studenți români care studiază în altă localitate sau au venit la studii din altă țară nu îşi vor putea exercita dreptul de vot în condiţii normale.

Astfel, categoria cea mai interesată și afectată de viitorul pe termen lung al țării este ținută departe de procesul electoral. Dat fiind faptul că legea poate fi modificată doar după alegeri, studenţii vor fi nevoiţi să facă eforturi financiare considerabile pentru a putea să se deplaseze în localităţile de domiciliu şi a-şi exercita dreptul la vot, dacă Guvernul nu va lua măsurile propuse„, arată ANOSR.

Participarea scăzută la vot a tinerilor, la care Legea Electorală contribuie din plin, face ca deciziile clasei politice să răspundă prea puțin nevoilor pe termen lung ale societății, susţin reprezentanţii Alianţei.

„Deși a fost lansată public din prima parte a lunii Octombrie, „Scrisoarea Deschisă pentru Viitorul României” a rămas fără răspuns din partea partidelor politice parlamentare și cu doar 14 răspunsuri din partea unor oameni politici”, precizează ANOSR.

Scrisoarea cere, printre altele, o finanțare corespunzătoare a educației, aceasta fiind cea mai profitabilă investiție pe termen mediu și lung pentru un stat și un domeniu subfinanțat constant în ultimii ani.

„Este inadmisibil ca din cauza intereselor politice unei categorii sociale să îi fie puse piedici în calea exercitării drepturilor garantate de Constituţie” consideră alianţa studenţilor. ANOSR consideră că studenții ar trebui să poată vota acolo unde au reședința și trăiesc pe perioada studiilor.

„Efectele legii electorale asupra participării tinerilor la vot sunt o rușine pentru democrația românească și un dezastru pentru orientarea clasei politice către nevoile pe termen lung ale societății. Vom cere modificarea legii, însă acest lucru nu se poate realiza, constituțional, înainte de alegeri. Între timp, este foarte important ca Guvernul să acorde gratuitate pe transportul în comun pentru a se asigura că studenții au posibilitatea să-și exercite dreptul la vot”, a concluzionat Mihai Dragoș, președinte ANOSR.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Lucrul pe care să nu-l montezi niciodată pe gard. Riști o amendă usturătoare, deși pare un gest nevinovat
Capital.ro
Primăria impune noi taxe! Șoferii vor plăti 140 de lei pe lună pentru abonament
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bărbat abandonat de ambulanță în tufișuri: „Sunt încă șocat de întâmplarea pe care am trăit-o”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Vară incendiară în România. Vremea va fi de nesuportat
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Ea este Ștefania, asistenta de la Spitalul Sfântul Spiridon care a murit la doar 47 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegi, în memoria ei: „Atât de sufletistă...”
Cancan.ro
Bucurie mare în showbiz ❤️ Fosta concurentă de la Mireasa este însărcinată pentru prima oară
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Greșeală în decizia CCR?! Bucurie imensă pentru Călin Georgescu: Hotărârile nu au valoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o: "Drum lin către îngeri, suflet bun"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Amenzi pentru cei care stau la bloc și la curte! Se dau primăvara aceasta!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Talcioc electoral 2025: inflația de candidaturi irelevante