Studenta criminală A AVERTIZAT: Aş putea pierde sarcina, dar penitenciarul nu este interesat

Iarna trecută, Carmen Bejan a adresat o scrisoare magistraţilor de la Tribunalul Arad prin care a avertizat conducerea penitenciarului, cu privire la condiţiile precare din penitenciar, fiindu-i astfel pusă sarcina în pericol. Studenta criminală s-a plâns de mâncarea insuficientă şi de medicaţia slabă care i-a fost administrată, scrie adevarul.ro.
Romania TV
23 mai 2012, 14:31
Studenta criminală A AVERTIZAT: Aş putea pierde sarcina, dar penitenciarul nu este interesat

În primul rând îmi fac griji pentru sănătatea copilului meu, atât fizică, precum și psihică. Să vorbim prima dată despre medicație. De când am rămas gravidă singurele medicamente care mi-au fost date de penitenciar au fost 10 comprimate filmate de calciu, în rest, tot ce am avut nevoie a trebuit să îmi cumpăr din banii din cont, bani proprii. De ce se țin femei gravide aici? Sau nu îi pasă nimănui de viitorul copilului, care are nevoie atât de vitamine, cât și de alte lucruri pe care penitenciarul nu le poate asigura?”, a scris atunci Carmen Bejan.

Pe lânga lipsa medicamentelor de care avea nevoie, studenta criminală s-a plâns şi de mâncarea pe care o primea.

„În legătură cu mâncarea, eu sunt vegetariană, iar convingerile mele religioase nu îmi permit să consum carne deloc. Când a fost verificat faptul că într-adevăr sunt gravidă, am fost trecută la regim de mâncare distrofic, iar mâncarea respectivă conține carne. Deși s-a știut situația mea, penitenciarul, totuși, m-a trecut la alt regim de mâncare decât cel vegetarian. Două săptămâni a durat până s-a soluționat plângerea mea”, a adăugat tânăra în scrisoarea menţionată.

„Poftele pe care le am, de multe ori îmi creează stări de rău. Ce mă doare este că suferă copilul meu care nu are nicio vină. Aș putea pierde sarcina din cauza poftelor, dar bineînțeles că penitenciarul nu este interesat de așa ceva„, a mai scris studenta care, în vara anului 2009 l-a ucis pe Trifu Schroth.

Magistratul care a primit scrisoarea a ignorat plângerile tinerei, spunând că situaţia din penitenciar nu o poate influenţa în vreun fel pe studentă să nu ducă sarcina cu bine.

Potrivit Mediafax, Carmen Bejan a fost adusă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti marţi noapte. Ea a născut la scurt timp după ce a fost adusă la spital, însă copilul a decedat din cauza unor malformaţii cardiace şi pulmonare.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
Fanatik.ro
Play-off SuperLiga: clasament, program complet. Cu cine joacă FCSB, CFR Cluj și U Craiova în prima etapă! Când se dispută marile derbyuri
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru toți șoferii din România. Ai timp mai puțin de 24 de ore să o achiți
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Dan Șucu a scăpat ca prin urechile acului. De ce a refuzat colaborarea cu Nordis, firma acuzată că a fraudat mii de oameni
wowbiz.ro
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Ce înseamnă când visezi bani: Noroc sau pagubă
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Gigi Becali nu mai candidează la președinția României, după ce BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
DOCUMENT. Verdictul oficial pentru Călin Georgescu. Anunțul BEC privind blocarea candidaturii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre salariul minim în România. „Este un mecanism de calcul european”
MediaFlux
TAXĂ de 700 de LEI pentru APARTAMENTE! SUMELE cresc cu NUMĂRUL de CAMERE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce pensie are Radu Theodoru, generalul de 101 ani cercetat de DIICOT