Medicii care au consultat-o pe Carmen Bejan pe parcursul sarcinii spun că au văzut că bebeluşul avea malformaţii, însă studenta nu a vrut să renunţe la copil. Motivul pentru care aceasta nu a dorit să facă o întrerupere de sarcină a fost probabil acela că ea şi-a dorit foarte mult să fie liberă.
Carmen Bejan este în acest moment în stare stabilă. Ea a suferit un şoc la naştere, iar cel mai probabil va fi consiliată în perioada următoare. Pe parcursul sarcinii Carmen Bejan a făcut în total opt ecografii. Cinci dintre ele la Arad, două la Spitalul Penitenciar Rahova şi una în Bucureşti.
Studenta aflată în închisoare după ce a tranşat un bărbat a născut miercuri un copil fără mâini şi cu malformaţii. Bebeluşul a murit în primele minute de viaţă. În timp ce soţul criminalei Carmen Bejan cere să se facă dreptate, soţia celui ucis de aceasta susţine că este mâna lui Dumnezeu.