Studenta torturată de mineri, ”târâtă de păr, ca un animal sacrificat”, dezvăluiri din dosarul mineriadei: ”Am întâlnit domnișoare procuror care nu știau ce sunt CPUN sau FSN sau care nu auziseră în viața lor de Gelu Voican Voiculescu”

Mineriada din 1990. Președintele de atunci al României, Ion Iliescu, a transmis un apel la Televiziunea Română, singurul post tv din acea perioadă, în care a chemat „toate forțele conștiente și responsabile” să curme protestul pașnic, la care au participat majoritar intelectuali, împotriva regimului FSN. În dimineața zilei de 14 iunie Capitala a fost înțesată de minerii aduși din Valea Jiului cu mai multe trenuri și aflați sub coordonarea lui Miron Cosma.

Sute de oameni au fost torturați, violați și/sau umiliți public în zona Pieței Universității de mineri sau angajați din forțele speciale de represiune ale statului costumați în mineri.

Conform evidenței comisiilor parlamentare de anchetă, 6 oameni au murit (4 prin împușcare) și 746 de oameni au fost răniți.

Pe 15 iunie, Ion Iliescu le-a mulțumit minerilor adunați la Romexpo, care ulterior s-au întors în Valea Jiului.

Niciun vinovat n-a fost stabilit de justiția română după 33 ani, dosarul fiind reîntors la procurori de mai multe ori.

Una dintre victimele acelei zile a fost studenta la Litere Victoria Pătrașcu. Scriitorul și jurnalistul Cezar Paul-Bădescu îi amintește succint povestea într-o postare pe Facebook.

„Ea este Vic. Mi-a fost colegă la Facultatea de Litere din București. Ce pot să vă spun e că frumusețea și puritatea de pe chip o defineau întru totul: era o fată cu un suflet mare, inteligentă, plină de idealuri frumoase, care visa la o Românie normală.

Mă întreb cum trebuie să fi fost bărbații care au bătut, torturat și umilit o astfel de fată, care au umplut-o de sânge, au lovit-o până la pierderea cunoștinței și au târât-o de păr, ca pe un animal sacrificat. Se întâmpla în dimineața zilei de 14 iunie 1990, în facultatea noastră, unde au găsit-o minerii conduși de securiști”, scrie Cezar Paul-Bădescu.

Scriitoarea Victoria Pătrașcu își povestește, la rândul ei, drama care a continuat în toți cei 33 de ani scurși de la mineriadă

„33 de ani de la Mineriadă. Copiii și tinerii de azi nu mai știu nimic despre acest moment istoric. Memoria e scurtă, iar istoria e prea lungă.

O plângere și zece vizite la Procuratură. Pentru a declara același și același lucru, pentru a trăi în buclă oroarea din 14 iunie 1990. Am întâlnit fel de fel de procurori de-a lungul timpului. Domni care voiau să-mi dicteze ce să scriu, domni plictisiți, domni nervoși, domni aroganți, domni grăbiți, domnișoare care nu știau ce e CPUN și FSN, care nu auziseră în viața lor de Gelu Voican Voiculescu. Nu am întâlnit procurori curioși și dornici să instrumenteze cu onestitate cazul. M-am simțit tot timpul vinovată, nu victimă. Sigur făcusem ceva și d-aia m-au bătut minerii.

Au mai dispărut declarații și probe. După cum s-au scurs guvernările și după cum au dictat interesele politice.

Ultima audiere a fost în această primăvară. Tot dosarul Mineriadei fusese respins și toate declarațiile declarate nule. De dată asta m-au filmat. Asta după ce mă amenintaseră că, dacă nu vin la audieri, trimit portăreii după mine să mă aducă de ceafă.

Mă gândesc că noile tehnologii o să ne ușureze vizitele la procuratură în anii care vor urma. În definitiv am pornit de la dosar cu șină și am ajuns la înregistrări audio – video.

Citește și: Guvernul Marcel Ciolacu (PSD) și-a luat angajamentul: promite că va oferi vouchere „anti-sărăcie” familiilor cu mulți copii

Mai avem ceva timp până murim. Victime și călăi. Până atunci, dansăm împreună în Ziua Cârtiței. Că nu se prescrie. Și ăsta e un lucru bun.

În anii scurși de la evenimente s-au făcut filme, piese de teatru, s-au scris cărți. Desigur, câteva dintre ele au fost făcute de către oameni care habar nu au ce și cum s-a întâmplat.

Uneori mă întreb și eu dacă am trăit ce am trăit. Cred că tot povestesc ca să nu uit.

Mi-am spus povestea de mai multe ori. Ultima dată, ficționalizată, în „Scurtă istorie a unui secol mare”. Am înțeles, în timp, că nu există Istorie, ci istorii. Nu spun că povestea mea despre 13-15 iunie 1990 reprezintă ADEVĂRUL, dar știu sigur că este o parte din ADEVĂR.

„Lamento pentru pelican azuriu” este o mărturisire, o istorie ficționalizată și încercarea mea de a-i face pe adolescenții acestor timpuri să înțeleagă că Mineriada din iunie 1990 înseamnă mai mult decât ceea ce stă scris în manuale. Că, dincolo de politicile acelor vremuri foarte tulburi, se aflau niște adolescenți, la fel ca ei, care credeau că pot schimba lumea și care au fost pedepsiți pentru îndrăzneala lor”, scrie Victoria Pătrașcu pe Facebook.

Citește și: Victor Ciutacu: „L-aţi luat la preţ de matineu pe Ciolacu. Mâine-poimâine o să-i predați ceasurile și o să vă cereți scuze că sunt ieftine și proaste”