Studenţii de la Politehnică care fac VOLUNTARIAT vor primi BURSE

Universitatea Politehnica București va oferi, începând din acest an, burse studenților care desfășoară activități speciale de voluntariat, a declarat joi, la deschiderea noului an universitar, rectorul instituției de învățământ superior Mihnea Costoiu.
Iulian Tudor
01 oct. 2015, 10:40
Studenţii de la Politehnică care fac VOLUNTARIAT vor primi BURSE

Împreună cu UNSR, cu Asociația Studenților din UPB, anul acesta, Universitatea oferă burse speciale pentru tinerii care desfășoară activități speciale. Sunt tineri care desfășoară activități de voluntariat în diferite locuri din București, de la case de copii, case pentru bătrâni, la ajutorul diferitelor familii, la ajutorul colegilor care vin spre exemplu de la casele de copii. Pentru aceștia și pentru foarte multe alte activități desfășurate în universitate acordăm burse speciale la nivelul burselor de studii„, a explicat rectorul, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, valoarea burselor speciale este cuprinsă între 350 și 500 de lei pe lună pentru fiecare dintre studenții care participă la asemenea activități.

Bugetul este unul generos, este acordat din veniturile UPB. (…) Bugetul pentru bursele sociale este între 15 — 20% din totalul sumelor acordate de universitate. Deocamdată, suma bursei sociale este de 250 de lei și, în funcție de discuțiile cu studenții, de la începutul semestrului vom lua decizia de a crește sau nu aceste burse. Propunerea noastră a fost de a crește cuantumul acestor burse. Întotdeauna deciziile le luăm în UPB împreună cu studenții„, a spus Costoiu.

Referindu-se la studenții străini care vin să studieze în UPB, rectorul a precizat că în acest an numărul lor a crescut, ajungând la 2.000.

În fiecare an avem studenți străini, anul acesta mai mulți decât altădată, cifra depășește 2.000 și suntem extrem de bucuroși, sunt studenți din zeci de țări ale lumii. Aceștia vin pe acorduri bilaterale, pe acorduri multilaterale, acorduri ale statului român. Sunt foarte mulți studenți care vin și plătesc pe cont propriu. Din nefericire, sunt foarte mulți studenți străini care așteaptă să vină în universitatea noastră și care nu au primit încă viză. Sunt peste 1.000 de studenți care și-au depus dosarele, unii dintre ei au plătit și taxe de studiu în România la UPB și care nu au primit viză. Este un apel pe care îl fac la colegii pentru Oficiul pentru Emigrări pentru că așteptăm foarte mult aceste vize care nu vin„, a mai spus rectorul UPB. El a susținut că au existat studenți care nu au primit viză de intrare în România, dar au primit viză de intrare în Cehia, Ungaria.

DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru românii cu maşini vechi. Cine primeşte 8.500 de euro de la stat
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
Oana Moșneagu a ajuns pe masa de operații! „Am avut nevoie de anestezia generală”
Fanatik.ro
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu facă floare. Trucul folosit de multe gospodine care te scapă de această problemă
Capital.ro
Noi informații neștiute despre Călin Georgescu ies la iveală. Dezvăluirea momentului. A spus tot: Turnător
Playtech.ro
Este obligatorie succesiunea dacă există deja un testament? Ce prevede legea în acest caz
DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Adevarul
Un magnat din anii '40 a ales să trăiască doar cu pâine și apă. „Hainele lui, mai simple ca ale ultimului lucrător din uzinele sale”
wowbiz.ro
Alexia Eram și iubitul secret, prima ceartă în public! AVEM IMAGINILE care îl vor unge pe suflet pe Mario Fresh | PAPARAZZI
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Șefa POT, Ana Maria Gavrilă, cu familia în partid
Ego.ro
Cum arăta Elena Lasconi în tinerețe. O confunzi lejer cu Andreea Esca dar și cu... Marilyn Monroe?
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Sprijin financiar pentru elevii din România. Ce acte trebuie depuse pentru a beneficia de bursă socială
Cancan.ro
Moarte cumplită pentru o tânără de numai 20 de ani. O glumă proastă i-a adus sfârșitul
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Un mare cântăreț ne-a părăsit. Tragedie în lumea muzicii. A căzut de la etaj
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Emanuel, ucis în bătaie la 22 de ani, din răzbunare. "Când am ajuns, era deja în comă. Nu au mai putut să...
substantial.ro
Criza foametei globală agravată de înghețarea ajutorului extern din SUA
MediaFlux
Mircea Lucescu ÎN CÂRJE după grava OPERAȚIE! Antrenorul României SE MIȘCĂ GREU VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cu cât se vinde bancnota de 20 de lei, vânată de colecționari. Un exemplar perfect, preț-record