STUDIU: Aluniţele de pe braţ ar putea fi un indiciu pestru descoperirea cancerului de piele

Persoanele care au peste 11 alunițe pe brațul drept ar putea avea un risc mai mare de a dezvolta un cancer de piele, sau melanom, potrivit unui studiu publicat luni și citat de EFE.
Iulian Tudor
19 oct. 2015, 11:55
STUDIU: Aluniţele de pe braţ ar putea fi un indiciu pestru descoperirea cancerului de piele

Numărarea alunițelor de pe braț ar putea fi un bun indiciu al numărului total de alunițe pe care o persoană le are pe întregul corp, potrivit unui studiu realizat de experții de la King’s College din Londra și publicat de revista ‘British Journal of Dermatology’.

Persoanele care au peste o sută de alunițe repartizate pe întreg corpul au un risc de cinci ori mai mare de a dezvolta o asftel de boală, scrie Agerpres.

Se știe că între 20 și 40 la sută din melanoame se dezvoltă pornind de la numărul de alunițe deja existent, iar faptul că o persoană are peste o sută de alunițe este „un indiciu solid”. Experții sunt de părere că pot folosi acest indiciu pentru a-i identifica pe indivizii predispuși să dezvolte acest tip de cancer.

Pentru a ajunge la această concluzie, ei au studiat tipul de piele la un grup de peste 3.000 de femei gemene timp de opt ani. După ce au repetat observația asupra unui grup mai restrâns, de 400 de bărbați și femei cu melanom, ei au descoperit o metodă rapidă și ușoară de a estima riscul de a suferi cancer de piele.

Citeşte şi Studiu: Persoanele înalte sunt mai predispuse la cancer decât cele scunde

Experții au descoperit că femeile care aveau mai mult de șapte alunițe pe brațul drept, riscau de nouă ori mai mult să aibă peste 50 de alunițe pe corp. Dintre aceste femei, cele cu mai mult de 11 alunițe pe brațul drept erau mai predispuse să aibă peste o sută pe întreg corpul și, prin urmare, riscau mai mult să dezvolte un melanom.

Veronique Bataille, dermatolog și coautoare a textului, a declarat că dacă o pacientă vizitează medicul pentru că este preocupată de forma anormală a unei alunițe, numărul alunițelor de pe brațul drept „ar putea da semnalul de alarmă” și arăta că trebuie examinată cât mai repede posibil de un specialist.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Plantele care țin căpușele la distanță. E recomandat să le pui în curte sau grădină
Capital.ro
S-a stins cea mai mare și cunoscută actriță. Toți românii au iubit-o: Ne va lipsi...
Playtech.ro
Amendă de 1.000 de lei dacă faci grătar în curtea ta de 1 Mai. Vecinul îţi face plângere imediat
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Destinația de 1 Mai care atrage ca un magnet. Litoralul e uitat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Ce zone din România vor rămâne fără electricitate în următoarele zile. Lista județelor în care vor fi întreruperi de curent
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 3 stele de pe litoral. Ce a găsut șeful ANPC pe pat, în cameră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu, Judecătorii au hotărât azi, 30 aprilie. Ce se întâmplă cu fostul candidat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Doar radeți untul… Puțini cunosc acest secret… Foarte ușor și gustos…
MediaFlux
Noi măsuri UE pentru șoferii cu mașini diesel: Costuri mari pentru mașinile vechi
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri