Studiu: Gândurile rele sporesc efectele secundare ale tratamentelor în cancerul de sân

Efectele secundare ale anumitor tratamente pentru cancer de sân depind îndeaproape de temerile pacientelor, cele ce se tem cel mai mult suferind cele mai semnificative efecte secundare, potrivit unui studiu publicat marți în revista "Annals of Oncology", citat de agenția France Presse (AFP).
Romania TV
23 aug. 2016, 16:24
Studiu: Gândurile rele sporesc efectele secundare ale tratamentelor în cancerul de sân

Realizat de cercetători germani, studiul realizat la Universitatea din Marburg a implicat 111 de femei operate de cancer de sân.

Chiar înainte de a începe terapia cu hormoni folosind medicamentul Tamoxifen sau inhibitorii de aromatază, cercetătorii au anunțat pacientele să se aștepte la efecte secundare.

Ei au descoperit că cele 29 la sută dintre paciente care s-au temut de efecte adverse importante au avut, doi ani mai târziu, cea mai scăzută calitate a vieții și a ratei de acceptare a tratamentului.

Pe de alta parte, cele care nu s-au așteptat la nici un efect secundar (8 la sută) sau au așteptat să aibă efecte secundare moderate (63 la sută) au suportat mai bine tratamentul și au raportat mai puține neplăceri după doi ani.

Principalele efecte secundare ale terapiei hormonale sunt durerile articulare, creșterea în greutate și bufeurile.

„Rezultatele noastre arată că așteptările sunt un factor clinic relevant, care influențează rezultatul pe termen lung al hormonoterapiei”, a spus profesorul Yvonne Nestoriuc, specialist în medicină psihosomatică și psihoterapie, care a condus acest studiu.

Cu toate acestea, ea recunoaște limitele studiului, cum ar fi faptul că 40 la sută dintre pacientele care au participat la testare au renunțat, probabil pentru ca aveau deja „așteptări negative vis-a-vis de terapia cu hormoni”.

Însă specialista consideră că o schimbare a așteptărilor înainte de tratament, cu ajutorul psihologilor, ar putea îmbunătăți rezultatele terapiei cu hormoni și în prezent ea conduce un nou studiu pentru a determina eficacitatea acestui tip de strategie.

Terapia hormonală este un tratament care completează sau se substituie chimioterapiei. Aceasta are ca scop limitarea riscului de recidivă prin inhibarea celulelor tumorale care primesc hormoni (estrogeni și/sau progesteron).

Hormonoterapia nu este recomandată tuturor pacientelor, aceasta fiind posibilă numai atunci când receptorii hormonali au fost identificați în celulele tumorale (aproximativ 70 la sută din cazurile de cancer de sân), mai notează AFP.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce dobânzi au BCR, BRD, ING, Banca Transilvania sau Raiffeisen la creditul de nevoi personale. Perioada maximă în care trebuie să îl rambursezi
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Playtech.ro
Ce trebuie să ai în torpedou pentru a evita amenzi de mii de lei. Mulţi şoferi ignoră regula
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Colosul din Ungaria a pus ochii pe un sector-cheie din România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Putin a cedat! Pacea de la Vatican dintre Zelenski și Trump a avut succes
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte