STUDIU: Tinerii au nevoie de trei săptămâni ca să-şi revină după infecţia cu COVID-19

Potrivit unui raport al Centrului pentru Controlul şi Prevenirea bolilor din Statele Unite, tinerii au nevoie de până la trei săptămâni ca să se recupereze după ce au fost infectaţi cu noul coronavirus.
Filip Stan
25 iul. 2020, 07:29
STUDIU: Tinerii au nevoie de trei săptămâni ca să-şi revină după infecţia cu COVID-19

În urma unui sondaj realizat în rândul adulţilor simptomatici cu forme uşoare de COVID-19, s-a constatat că 35% nu au revenit la starea lor de sănătate obişnuită decât după două-trei săptămâni de la momentul testării, transmite Reuters, potrivit Hotnews. 

Tusea, oboseala şi dificultăţile de respiraţie au fost printre simptomele care au persistat săptămâni întregi după momentul testării.

Raportul CDC concluzionează că recuperarea după infecţia cu noul virus, poate fi prelungită chiar şi la adulţii tineri, fără condiţii medicale cronice.

Studiul a fost făcut pe persoane care aveau peste 18 ani şi s-au testat pentru COVID-19 la o vizită în ambulatoriu, a spus CDC.

Interviurile au fost efectuate la 14 până la 21 de zile de la data testării, iar pacienţii au fost întrebaţi despre simptome pe care le-au avut în momentul testării, dacă au revenit la starea lor de sănătate obişnuită şi dacă suferă de vreo afecţiune medicală cronică.

Dintre cele 292 de persoane intervievate, 274 au raportat că au prezentat unul sau mai multe simptome în momentul testării. Printre respondenţii simptomatici care au raportat că nu au revenit la starea lor de sănătate obişnuită, 26% aveau între 18 şi 34 de ani, 32% au fost între 35 şi 49 de ani, iar 47% peste 50.

Citeşte şi Monica Pop, despre vaccinul împotriva coronavirusului: Nu va apărea mai repede de 10 ani

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai