STUDIU: TOP 10. Din ce județe ale României provin turiștii care merg cel mai des la mare. Clasamentul este condus detașat de București

Litoralul românesc atrage de la an la an, din ce în ce mai puțini turiști. Bineînțeles, din străinătate nu vine mai nimeni în Mamaia, Eforie Nord, Vama Veche sau Costinești. 
Mircea Filipescu
24 iul. 2023, 12:35
STUDIU: TOP 10. Din ce județe ale României provin turiștii care merg cel mai des la mare. Clasamentul este condus detașat de București

În 2023, peste o treime dintre turiștii care ajung pe litoralul românesc provin din București. 36% vin din Capitală. A doua cea mai numeroasă „comunitate”, la mare distanță, este cea din Prahova, iar apoi cea din Cluj.

Cei mai puțini români de la mare vin din județele Tulcea, Ialomița, Mehedinți și Sălaj, cu nici 2% cumulat.

„Cei mai mulţi turişti care şi-au făcut vacanţele în staţiunile autohtone de la Marea Neagră până la jumătatea sezonului estival sunt din Bucureşti, peste 36% din totalul celor care au ales litoralul românesc fiind din Capitală”, precizează studiul LitoralulRomânesc.ro.

Locuitorii Capitalei sunt turişti recurenţi. Unii merg chiar şi de trei-patru ori pe vară la mare, spre deosebire de cei din alte judeţe, care îşi organizează o singură deplasare pe sezon pe litoralul autohton.

„Datele analizate în sezonul 2022 – 2023, pe un eşantion de peste 207.000 rezervări, evidenţiază faptul că aproape 36% dintre turiştii care au ajuns în acest interval pe litoralul românesc provin din Bucureşti. Capitala conduce detaşat clasamentul, următoarele două locuri din Top 3 fiind la mare distanţă.

Astfel, locul secund este ocupat de judeţul Prahova, cu 5,92% din totalul turiştilor veniţi pe litoral, iar pe poziţia a treia se află judeţul Cluj, cu 5,27% din total”, mai precizează sursa citată.

TOP 10 este completat de Timiş (5,20%), Braşov (4,44%), Iaşi (4,30%), Argeş (2,75%), Bacău (2,14%), Dolj (2,14%) şi Suceava (2,10%).

Cât timp petrec pe litoral bucureștenii

Dacă bucureștenii petrec în medie pe litoral 2,8 nopți, cei care vin din alte județe stau 4,6 nopți.

„Am constatat că pe măsură ce turiştii locuiesc mai departe de destinaţie, creşte media sejurului, deoarece pentru majoritatea această deplasare reprezintă singura vacanţă din an în staţiunile româneşti de la Marea Neagră. Efortul depus pentru această călătorie este mai mare pentru turiştii care vin din judeţe precum Cluj, Timiş sau Iaşi, prin urmare şi perioada pe care o petrec pe litoral este mai mare.

În schimb, pentru bucureşteni accesul la litoral este mult mai rapid şi mai uşor, fie că aleg să călătorească cu maşina personală, fie cu trenul. De aceea, mai ales pentru tineri, o escapadă la mare într-un weekend prelungit este la îndemână”, a comentat Ionuţ Nedea, CEO LitoralulRomanesc.ro.

Județul Constanța se află la mijlocul clasamentului, cu 1,19% din totalul rezervărilor, un procent apropiat de cel al județelor Hunedoara și Gorj.

Primarul Constanței a explicat declinul turismului românesc: „Unii n-au crezut în COVID și nu s-au vaccinat”

Veril Chițac, primarul PNL al Constanței, a recunoscut declinul litoralului românesc în preferințele turiștilor.

„Numărul turiştilor a scăzut pentru că a crescut inflaţia. Am avut un ‘boom’ acum doi ani de zile, pentru că nu puteau să plece. Unii nu se vaccinaseră. O parte din români au fost negaţionişti, n-au crezut în COVID şi nu s-au vaccinat. Neputând să plece, au rămas pe litoral”, a comentat edilul.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Șase zodii primesc ajutor divin în următoarele 7 zile. Balanțele sunt cele mai avantajate
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Rețetele secrete, doar pentru Ceaușescu. Prăjitura preferată a dictatorului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede