‘Ceea ce am testat este un sistem similar cu ce trimitem în România‘, a spus purtătorul de cuvânt, Steve Warren, citat de The Wall Street Journal.
Testul a fost realizat cu un sistem Aegis, cu desfăşurare terestră, în insulele Hawaii, fiind similar echipamentului pe care SUA intenţionează să-l desfăşoare anul viitor în România, scrie publicaţia citată.
Unul din efectele testului a fost apariţia, pe cer, a unor traiectorii luminoase stranii, care i-au intrigat pe localnici. Pentagonul a precizat că a fost testată capacitatea sistemului Aegis de a detecta şi de a lansa interceptoare SM-3, ceea ce a dus la apariţia luminilor bizare.
Statele Unite utilizează în prezent radarul Aegis la bordul navelor marinei sale pentru a urmări lansările de rachete.
Ca parte a eforturilor sale de a extinde apărarea antibalistică în Europa, SUA planifică instalarea în România a unui aşa numit sistem ‘Aegis Ashore’.
Vicepreşedintele Joe Biden a efectuat o vizită în România în această săptămână, ca parte a unei campanii a SUA de reasigurare a aliaţilor săi din Europa de Est în faţa ingerinţei Rusiei în Ucraina.
Testul cu acest element al sistemului antirachetă, care a avut loc marţi seara în Hawaii, nu a implicat tentativa de a intercepta o rachetă balistică reală. Î
Compania Raytheon, producătorul de rachete SM-3, a declarat că un test de interceptare mai avansat este programat pentru anul viitor.
Membrii din Europa de Est ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sunt susţinători fervenţi ai sistemului de apărare antirachetă, văzându-l ca pe o investiţie simbolică a SUA în apărarea lor.