Încă dinainte de începutul conferinţei, ambasadorul Statelor Unite la ONU, Nikki Haley, s-a pronunţat împotriva acestei iniţiative, citând situaţia actuală la nivelul securităţii globale.
„Trebuie să fim realişti. Chiar crede cineva că statul Coreea de Nord va fi de acord cu interzicerea armamentului nuclear?”, a declarat oficialul american în cursul discuţiilor cu ambasadorii din aproximativ 20 de state care boicotează negocierile, inclusiv Marea Britanie, Franţa, Coreea de Sud, Turcia şi mai multe state din Europa de Est.
Haley a estimat că „aproape 40 de ţări” nu participă la negocierile pe tema iniţiativei propuse de Austria, Irlanda, Mexic, Brazilia, Africa de Sud şi Suedia.
Statele despre care se ştie sau se crede că au în posesie armament nuclear au votat împotrivă ori s-au abţinut de la vot. Marea Britanie, Franţa, Israel, Rusia şi Statele Unite au votat contra propunerii, în timp ce China, India şi Pakistan s-au abţinut de la vot.
Chiar şi Japonia, singura ţară care a suferit de pe urma atacurilor cu arme nucleare, în 1945, a votat împotriva iniţiativei, afirmând că negoicierile ar putea submina progresul privind dezarmarea nucleară.