Biroul Directorului Serviciilor de Informaţii Naţionale a indicat într-un comunicat că declasificarea documentelor în cauză a fost făcută în ‘interesul creşterii transparenţei’.
Documentele declasificate includ două rapoarte, din 2009 şi 2011, privind ‘Programul de Colectare în Masă’ al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA), în baza legii Patriot Act, aprobată după atentatele de la 11 septembrie 2001 şi al cărei articol 215 permite înregistrarea comunicaţiilor private dacă acest lucru ajută la lupta împotriva terorismului.
Un al treilea document reprezintă un ordin din aprilie 2013 de la Curtea care supervizează supravegherea comunicaţiilor de către agenţiile americane de informaţii. Acesta descrie modul în care trebuie stocate şi accesate datele colectate.
Fostul consultant NSA, Edward Snowden, aflat la originea dezvăluirilor despre programele americane de interceptare a comunicaţiilor, se află blocat pe un aeroport din Moscova de mai bine de o lună de zile, timp în care a încercat să găsească o ţară dispusă să-i ofere azil, evitând astfel să fie inculpat în SUA, unde ar putea fi condamnat la un termen lung de închisoare.
La 16 iulie, el a depus o cerere de azil în Rusia. Preşedintele Vladimir Putin a declarat la începutul lui iulie că Snowden ar putea rămâne pe teritoriul rus cu condiţia de a-şi înceta activităţile care dăunează intereselor SUA.