SUA, Marea Britanie şi Franţa au atacat Siria. Mai multe persoane au fost rănite. Rusia: „Vor fi consecinţe” UPDATE VIDEO

SUA, Marea Britanie şi Franţa au atacat sâmbătă dimineaţă mai multe zone din Siria care se presupune că ar avea legătură cu armele chimice pe care regimul sirian este acuzat că le-a folosit împotriva civililor din Duma în urmă cu o săptămână, anunţă BBC. Anunţul bombardamentului a venit de la Donald Trump, într-o declaraţie de la Casa Albă, în care preciza că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor "bombardamente punctuale" asupra unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale "dictatorului" Bashar al-Assad. Rusia a transmis că "astfel de acţiuni nu vor rămâne fără consecinţe". Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis că atacurile coordonate de SUA împotriva Siriei reprezintă "acte de agresiune". 
Filip Stan
14 apr. 2018, 04:54
SUA, Marea Britanie şi Franţa au atacat Siria. Mai multe persoane au fost rănite. Rusia:

UPDATE: Prim-ministrul britanic, Theresa May, nu a exclus posibilitatea unor noi acţiuni împotriva Siriei dacă vor exista dovezi că unele dintre depozitele de arme chimice au rezistat atacurilor. Nici ministrul de Externe al Franţei, Jean-Yves Le Drian, nu exclude noi operaţiuni militare în Siria dacă regimul de la Damasc încalcă din nou ”linia roşie”.

Klaus Iohannis, prima reacţie după atacul cu bombe din Siria: „Suntem solidari cu acţiunile partenerilor noştri strategici”

UPDATE: Consiliul Alianţei Nord-Atlantice se va reuni sâmbătă la sediul NATO din Bruxelles pentru a discuta despre atacul efectuat de SUA, Marea Britanie şi Franţa împotriva regimului de la Damasc şi despre cele mai recente evoluţii ale situaţiei din Siria, se arată într-un comunicat al NATO.

La întrunire vor participa ambasadorii statelor membre NATO, dar şi Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei.

UPDATE: Statele Unite susţin, într-un document făcut public după lansarea atacului aerian în Siria, că au „o cantitate semnificativă” de dovezi care arată că regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad este responsabil de atacul chimic de pe 7 aprilie asupra oraşului Duma. Este vorba de martori oculari care au văzut elicoptere cum lansau bombe şi „surse credibile din serviciile secrete” care susţin că oficiali militari sirieni au coordonat atacul, scrie The Guardian.


UPDATE: Ministerul Apărării din Rusia a emis un comunicat în care susţine că „peste 100 de rachete de croazieră şi de tip aer-sol au fost lansate de SUA, Marea Britanie şi Franţa de pe mare şi din spaţiul aerian către ţine militare şi civile din Siria”, scrie The Guardian.

UPDATE: Atacul coordonat din Siria nu reprezintă o intervenție în războiul civil sau o tentativă de schimbare a regimului, ci o acțiune menită să descurajeze regimul de la Damasc orice altă țară se gândește să folosească arme chimice, a declarat premierul britanic Theresa May după bombardamentele din Damasc și Homs.

Rusia, prima reacţie după atacarea Siriei: „Nu va rămâne fără consecinţe”

UPDATE Șeful NATO și-a exprimat susținerea pentru loviturile asupra Siriei. “Folosirea armelor chimice este inacceptabilă, iar cei vinovaţi trebuie să fie traşi la răspundere“, a anunțat Jens Stoltenberg, într-un comunicat.

UPDATE: Iranul a avertizat sâmbătă că atacurile lansate de SUA, Marea Britanie şi Franţa împotriva Siriei vor genera „consecinţe regionale”, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

„Statele Unite şi aliaţii săi nu au avut nicio dovadă şi au atacat fără să aştepte o poziţie a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice”, a tranmsis Ministerul de Externe de la Teheran.

De asemenea, Iranul a avertizat că SUA şi aliaţii ei „vor fi responsabili pentru consecinţele regionale ale acestei acţiuni”.
Ministerul iranian de Externe a adăugat că puterile Occidentale s-au folosit de „presupusul” atac chimic de săptămâna trecută din oraşul Duma pentru a submina poziţia lui Bashar al-Assad în războiul sirian.

Iranul este unul dintre suţinătorii regimului condus de Bashar al-Assad.

UPDATE: Un oficial pro-Assad susţine că bazele militare atacate fuseseră evacuate în urma avertizărilor ruse.

Obiectivele militare din Siria atacate de SUA, Franţa şi Marea Britanie fuseseră evacuate în urmă cu câteva zile ca urmare a informaţiilor primite din partea Rusiei, a declarat un oficial din cadrul alianţei de organizaţii militante regionale care sprijină regimul de la Damasc.

UPDATE. Cel puţin trei civili au fost răniţi în urma bombardamentelor lansate de SUA, Marea Britanie şi Franţa asupra Siriei, a anunţat, sâmbătă, televiziunea de stat din Siria, citată de site-ul postului CNN.

Televiziunea publică siriană susţine că sistemele antibalistice au doborât cel puţin zece rachete occidentale.

„Mai multe rachete au fost interceptate, însă au fost răniţi cel puţin trei civili”, a relatat presa regimului de la Damasc.

„O operaţiune comună cu Franţa şi Marea Britanie este în curs”, a anunţat într-un discurs preşedintele SUA Donald Trump.

„Suntem pregătiţi să susţinem acest tip de tăspuns până când regimul sirian va înceta să utilizeaze agenţi chimici interzişi”, a adăugat Trump.

Loviturile vor viza „ţinte asociate facilităţi privind armele chimice” ale regimului sirian, a spus Trump, adăuhând că se doreşte descurajarea producerii şi utilizării armelor chimice.

„Acestea nu sunt acţiunile unui om, sunt crimele unui monstru” a spus el, referindu-se la preşedintele sirian Bashar al-Assad.

Premierul britanic Theresa May a confirmat implicarea Marii Britanii, spunând că nu a existat o alternativă la folosirea forţei, dar precizând că loviturile aeriene nu au legătură cu „o schimbare de regim”.

Şi preşedintele Franţei Emmanuel Macron a confirmat participarea ţării sale la operaţiunile din Siria.

„Zeci de bărbaţi, femei şi copii au fost masacraţi cu arme chimice” a declarat el, referindu-se la atacul de la Duma şi adăugând că „linia roşie a fost încălcată”.

Lângă capitala siriană Damasc au fost auzite explozii.

Pentagonul a precizat că Rusia nu a fost notificată în legătură cu operaţiunile militare.

În cadrul unui briefing la Pentagon. generalul Joseph Dunford a precizat care au fost cele trei ţinte lovite: un centru de cercetare din Damasc despre care se crede că ar avea legătură cu producţia de arme chimice şi biologice, un depozit de arme chimice la vest de Homs şi un depozit de echipamente pentru atmele chimice şi un important centru de comandă tot de lângă Homs.

Brtianicii au vizat cel de-al doilea obiectiv anunţat de generalul Dunford, respectiv un depozit de arme chimice la vest de Homs, un de de fapt se crede că s-ar afla precursori pentru arme chimce, conform Ministerului Apărării.

Televiziunea de stat din Siria a anunţat că au fost doborâte mai multe rachete. Secretarul Apărării James Mattis a declarat însă că SUA nu a suferit pierderi în cadrul operaţiunii.

Mattis a spus că ibtensitatea atacului a fost dublă faţă de cea din aprilie 2017 după atacul chimic de la Khan Sheikhoun soldat cu moartea a 80 de persoane.

Rusia a transmis o declaraţie prin ambasadorul în SUA în care avertizează că „astfel de acţiuni nu vor rămâne fără consecinţe”.

„Un scenariu predefinit a fost pus în aplicare. Suntem din nou ameninţaţi. Am avertizat că astfel de acţiuni nu vor rămâne fără consecinţe. Întreaga responsabilitate pentru ele revine Washingtonului, Londrei şi Parisului”, a afirmat ambasadorul.

Purtătorul de cuvânt al MAE rus Maria Zaharova afirmă într-o postare pe Facebook că trebuie să fii anormal să ataci capitala Siriei exact când existau şanse de pace, referindu-se la atacul lansat de SUA, Marea Britanie şi Franţa asupra unor ţinte din Siria ca răspuns la atacul cu arme chimice lansat în urmă cu o săptămână la Duma.

UPDATE: Ambasadorul Rusiei în SUA a reacționat spunând că atacul aliaților ,,nu va rămâne fără consecințe”.

Atacul militar coordonat este al doilea moment din ultimul an în care Trump folosește forța împotriva regimului Assad și vine la nici două săptămâni după ce liderul american a anunțat ”retragerea” completă din Siria.

Presupusul atac chimic din orașul Douma nu a fost acțiunea unui ,,om”, a declarat Trump, vineri seară, într-un discurs adresat națiunii. ”A fost crima unui monstru”, a continuat el.

Exploziile s-au auzit în capitala Damasc, dar și în două locuri din apropierea de orașul Homs, a spus Pentagonul.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Decizie pentru șoferii cu permis categoria B. Regula se aplică în România și în Spațiul Schengen
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de imigranți ilegali. A fost prins cu patru vietnamezi în mașină
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
USR și Geoană au „plătit” pentru promovarea lui Călin Georgescu. Noi detalii spectaculoase. Exclusiv EVZ
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de 5 stele în care Andra și Cătălin Măruță au petrecut Crăciunul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a fost demascat. S-a aflat adevărul: Devine suspect
StirileBZI
Cea mai dură lovitură pentru seniori! Pensiile nu mai cresc în ianuarie 2025!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Pierderi grele pentru trupele nord-coreene în regiunea Kursk, anunță serviciile ucrainene
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă