SUA mobilizează un al cincilea distrugător în apropierea coastelor siriene

Statele Unite mobilizează un distrugător suplimentar în apropierea coastelor siriene, ridicând temporar la cinci numărul navelor echipate cu rachete de croazieră în Mediterana de Est, a afirmat joi pentru AFP un oficial american din cadrul Apărării, potrivit Mediafax.
Romania TV
29 aug. 2013, 18:43
SUA mobilizează un al cincilea distrugător în apropierea coastelor siriene

„USS Stout este în Mediterana şi se îndreaptă spre est”, a declarat acest oficial. Această navă militară ar urma să ia locul USS Mahan, însă ambele nave vor rămâne mobilizate în largul coastelor siriene, împreună cu alte trei distrugătoare, pentru o perioadă de timp nedeterminată, potrivit oficialului american.

În prezent, patru distrugătoare, Mahan, Ramage, Barry şi Gravely, se află în estul Mării Mediterane, pregătite să lanseze rachete Tomahawk într-un atac punitiv împotriva regimului lui Bashar al-Assad, în cazul în care preşedintele american ar ordona un astfel de atac.

Oficialul citat, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului, nu a precizat cât timp va rămâne Mahan în zonă înainte de a se întoarce în portul Norfolk, pe coasta de est americană, de unde a plecat la sfârşitul lui decembrie 2012.

US Navy păstrează secret numărul rachetelor Tomahawk pe care le are fiecare dintre aceste nave, dar majoritatea analiştilor navali estimează că acestea ar transporta aproximativ 45.

În mod normal, trei distrugătoare americane navighează în Marea Mediterană, intrând sub responsabilitatea Flotei a VI-a americane, în principal pentru o misiune de apărare antirachetă.

Secretarul Apărării, Chuck Hagel, a declarat miercuri că Statele Unite sunt „pregătite” să lanseze atacuri, dar Barack Obama a asigurat miercuri seara că încă nu a luat o decizie privind o eventuală acţiune militară.

Oficialul american citat a declarat, de asemenea, că portavionul USS Nimitz şi escorta sa, căruia i s-a alăturat luni USS Truman, vor rămâne până la urmă în zona aflată în responsabilitatea Flotei a V-a americane, care se întinde din Marea Roşie până în Golf şi Marea Oman.

„Li s-a cerut să rămână pe loc în regiunea Golfului”, a afirmat el, precizând că durata prelungirii prezenţei USS Nimitz este nedeterminată.

Un alt oficial a precizat că menţinerea Nimitz în apropiere de Mediterana de Est şi Siria „nu are legătură în acest stadiu cu opţiunile posibile în Siria”.

Statele Unite au mobilizat deseori două portavioane şi escortele lor în ultimii ani în regiunea Golfului Persic din cauza tensiunilor cu Iranul şi pentru a susţine operaţiunile aeriene din Afganistan.

De la începutul anului însă, un singur portavion se află acolo din cauza tăierilor bugetare suferite de Pentagon.

Escorta fiecărui portavion, care are aproximativ 80 de avioane şi elicoptere, numără mai multe distrugătoare, crucişătoare şi submarine, toate echipate cu rachete de croazieră Tomahawk.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Florile pe care e bine să le plantezi în luna mai. Înfloresc în mijlocul verii, iar grădina ta va fi superbă
Capital.ro
Proprietar de locuință 2025. ANAF și Primăria te obligă să dai declarație, plus plata banilor datorați la stat
Playtech.ro
Unde găseşti cea mai ieftină mâncare din Bucureşti? Cu 70 de lei cumperi 6 preparate
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Un val de aer rece ne strică minivacanța de 1 Mai. Prognoza ANM
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Ce scrie pe certificatul de deces al Papei Francisc. Care este cauza oficială a morții
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ziua în care România s-a despărțit de cea mai mare valoare a țării. Rămâne pentru totdeauna în memoria românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Adevărul despre moartea Papei Francisc! Breaking news
Se schimbă regulile de pensionare în România: Ce trebuie să știi despre noua lege a pensiilor
MediaFlux
Papa Francisc și-a făcut testamentul înainte să moară: Mormântul meu să fie în pământ, simplu, fără decorațiuni speciale și cu singura inscripție: Franciscus
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta