SUA nu urmăresc vreo schimbare de regim la Teheran

Casa Albă a reafirmat luni că nu urmăreşte "o schimbare de regim" în Iran, apărându-şi totuşi sancţiunile şi politica sa de "presiune maximă" faţă de Teheran. 
Iulian Tudor
24 sept. 2018, 17:13
SUA nu urmăresc vreo schimbare de regim la Teheran

„Cum am spus de mai multe ori, o schimbare de regim în Iran nu face parte din politica administraţiei”, a declarat John Bolton, consilier pentru securitate naţională al lui Donald Trump, în marja Adunării Naţionale a ONU de la New York.

„Am impus sancţiuni foarte stricte Iranului, altele vor urma. Ceea ce aşteptăm de la Iran sunt schimbări profunde în termeni de comportament”, a adăugat Bolton, care acuză Iranul că destabilizează Orientul Mijlociu, potrivit Agerpres.

„Până când asta se întâmplă vom continua să exercităm ceea ce preşedintele a numit o presiune maximă”, a conchis el.

Citeşte şi Mike Pompeo îl acuză pe predecesorul său că subminează politica SUA faţă de Iran

La rândul său, şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a subliniat că Trump va exprima o condamnare „puternică” a atitudinii Teheranului cu prilejul discursului său de la tribuna ONU prevăzut să aibă loc marţi dimineaţă, potrivit Agerpres.

Înainte de plecarea sa la New York, preşedintele american nu a exclus complet o eventuală întâlnire cu omologul său iranian Hassan Rohani în marja Adunării Generale.

„Vor să vorbească? Asta depinde de ei, nu de mine”, a spus preşedintele american, care a anunţat în mai retragerea SUA din acordul nuclear semnat în 2015 între Iran şi marile puteri mondiale.AGERPRES/

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
De unde provine, de fapt, carnea de porc de la Auchan. Românii o cumpără pentru că retailerul are mereu oferte, dar puțini se uită și pe etichetă
Capital.ro
Amendă 1.300 de lei, chiar dacă ai documentele la tine. Dreptul legal pe care șoferii NU îl au
Playtech.ro
Primele imagini cu principalul suspect în cazul crimei din Brăila. Noi detalii ies la iveală
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Omul care l-a făcut pe Ceaușescu președinte. Unul dintre cele mai misterioase personaje din istoria românilor, stalinizatorul României
Spynews
Adevărul despre averea lui Andrei Versace. Ce afaceri avea, de fapt, influencerul
Spynews
Cine a fost Andrei Versace. Cunoscut ca și ”Regele Fițelor”, tânărul se lăuda cu o viață de lux și locuia într-un apartament de 600.000 euro | FOTO
Evz.ro
Schimbări la Antena 1. Răzvan și Dani, primii vizați
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Imagini tulburătoare cu trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace: zăcea într-o baltă de sânge de zile bune
Cancan.ro
Mama lui Versace, devastată după moartea fiului său! „Măcar și-a găsit el...” Câte sute de euro îi trimitea lunar, pentru cheltuieli EXCLUSIV
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Se confiscă banii în România. Românii vor fi notificați. Iei amendă de 500 de lei
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Buzz Aldrin Povestește Viața de Cuplu cu Anca Faur la 55 de Ani de la Aterizarea pe Lună
MediaFlux
Cum arăta VILA NUFĂRUL din NEPTUN, unde NICOLAE ȘI ELENA CEAUȘESCU își petreceau verile
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'