Raportul, întocmit de către Biroul inspectorului general al Departamentului american pentru Securitate Internă, dat publicităţii miercuri, mai arată că angajatorul paznicului, o firmă subcontractoare, dar şi Agenţia federală care supervizează securitatea clădirii federale „Patrick V. McNamara” au o parte de vină pentru că bomba nu a fost detectată, relatează CNN.
„Deşi IED (dispozitiv exploziv improvizat) nu a explodat, acesta a reprezentat un risc pentru siguranţa şi securitatea clădirii şi ocupanţilor”, se subliniază raport.
După ce a fost descoperită, bomba a fost detonată în siguranţă de către Poliţia din Detroit. Un bărbat din Michigan a fost acuzat, ulterior, pentru plasarea dispozitivului exploziv improvizat în exteriorul clădirii.
Punga de hârtie, în care se afla un seif de mici dimensiuni fabricat de grupul american Sentry, a fost descoperită pe 26 februarie 2011, în afara clădirii de 27 de etaje în care se află inclusiv birouri FBI (poliţia federală), şi a rămas sub birou până când a fost identificată ca o ameninţare, trei săptămâni mai târziu. După incident, firma respectivă, DECO, l-a concediat pe paznic, despre care raportul apreciază că a dat dovadă de o „judecată slabă”.