Statistic, 58% dintre decese s-au consemnat în Iowa, Ihaho şi Nebraska, ceea ce reprezintă 592 de decese. 20% s-au cosemnat în statele din vest, Arizona şi California, cu 252 de morţi.
Din data de 29 mai nu mai trecuse SUA de pragul de 1.000 de morţi, la data respectivă atingându-se un record de 1.179 de noi decese. Totuşi, trecerea „graniţei” era previzibilă, în mai multe zile din ultimele săptămâni trecându-se de 900 de decese.
Citeşte şi Prima ţară din Balcani care a reintrodus starea de urgenţă! Au fost impuse noi restricţii
Până acum, peste 141.000 de americani au murit din cauza COVID-19, iar peste 3,8 milioane au fost testate pozitiv.
În aceste condiţii, guvernul american urmează să plătească suma de 1,95 de miliarde de solari pentru a obţine 100 de milioane de doze ale unui eventual vaccin împotriva SARS-CoV-2 dezvoltat de alianţa germano-americană Biontech/Pfizer, au anunţat miercuri laboratoarele. „Guvernul american a dat o comandă iniţială de 100 de milioane de doze, în valoare de 1,95 miliarde de dolari, şi ar putea achiziţiona până la 500 de milioane de doze suplimentare”, anunţă cele două companii. Biontech şi Pfizer urmează să lanseze în curând teste clinice ale acestui vaccin.