SUBIECTE ROMANA BACALAUREAT 2020, sesiunea de toamnă. Emoţii pentru elevi

BAC 2020, sesiunea de toamnă. Absolvenţii de liceu au susţinut, luni, proba la Limba şi literatura română a examenului de bacalaureat, sesiunea de toamnă. Primele rezultate se vor afişa pe 2 septembrie până la ora 12:00. Contestaţiile se depun în aceeaşi zi, între orele 14:00 – 20:00.
Romania TV
23 aug. 2020, 05:43
SUBIECTE ROMANA BACALAUREAT 2020, sesiunea de toamnă. Emoţii pentru elevi

SUBIECTE ROMÂNĂ BACALAUREAT 2020, sesiunea de toamnă.

Absolvenţii de clasa a XII-a au avut de redactat un text de cel puțin 150 de cuvinte în care să argumenteze dacă omul poate sau nu să înfrunte fenomenele naturii, pe baza unui fragment dintr-un volum al lui Emil Racoviță despre o expediție în Antarctica, potrivit Alba24.

De asemenea, au avut de formulat un eseu de cel puțin 400 de cuvinte în care să prezinte particularitățile unei nuvele studiate.

 

Potrivit Ministerului Educaţiei, din totalul celor înscrişi, peste 24.900 de candidați provin din promoţia 2019-2020, iar aproximativ 17.800 de candidați sunt din promoţiile anterioare.

Probele scrise sunt programate în săptămâna 24 – 27 august.

Iată modele de subiecte la limba şi literatura română publicate de MEC:

(w500) Modele de

(w500)

(w500)

(w500)

Calendarul probelor

24 august: Limba și literatura română – E.a)
25 august: proba obligatorie a profilului – E.c)
26 august: proba la alegere a profilului și specializării – E.d)
27 august: Limba și literatura maternă – proba E.b)

Primele rezultate de vor afişa în data de 2 septembrie (până la ora 12:00). La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).

Contestațiile pot fi depuse în aceeaşi zi, între orele 14:00-20:00, atât în format fizic, cât și electronic. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

Probele scrise încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidații pot folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, pot utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele/instrumentele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfășurare a examenului.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

Candidații nu au voie să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecință, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6 (șase).

Citeşte şi EXAMENE NAŢIONALE 2020. Elevii de 10, premiaţi cu câte 5.000 de lei

Subiecte BACALAUREAT 2020, PROFIL REAL, ce s-a dat în vară

(w500) Subiecte r

(w500)


Subiecte română Bac 2020, profilul uman: 

(w500) Subiecte l

 

(w500) Subiecte l


Examenul naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020, începe luni, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Marţi, 23 iunie, se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă, miercuri, 24 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului.

BACALAUREAT 2020. Subiecte română la uman şi real la BAC 2020. Cum se puteau rezolva

Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului şi a specializării, este programată joi, 25 iunie. Pentru susţinerea probelor scrise s-au înscris aproximativ 155.500 candidaţi, dintre care aproximativ 123.800 candidaţi din promoţia curentă, respectiv 31.800 candidaţi din promoţiile anterioare.

În Capitală vor susţine probele examenului de Bacalaureat peste 17.000 de candidaţi.

Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 30 iunie (până în ora 12:00), numele şi a prenumele candidatului fiind anonimizate.

Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 16:00 – 20:00, respectiv 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie.

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.

În acord cu prevederile legale în vigoare, în sălile de clasă trebuie asigurate următoarele măsuri de prevenire şi protecţie:

  • la intrarea în unitatea de învăţământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic şi a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu va trebui să depăşească 37,3 grade Celsius) de cadrul medical care va asigura asistenţa medicală pe întreaga durată de desfăşurare a activităţii;
  • vor fi asigurate materiale şi echipamente de protecţie (covoraşe dezinfectante, măşti de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini etc);
  • se realizează curăţenia şi dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanţa uşii, mânerul de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ştergere cu apă şi detergent, apoi cu substanţe biocide;
  • în toate spaţiile în care se vor desfăşura activităţi cu elevii vor fi afişate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare şi de prevenire a infectării cu SARS-Cov 2;
  • intrările/ieşirile, precum şi sensul de deplasare pe coridoare către sălile de clasă şi spre alte încăperi sunt stabilite de unitatea de învăţământ, semnalizate corespunzător şi dezinfectate în mod regulat;
  • existenţa, în regim permanent, de săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar;
  • în sălile de clasă activităţile/examenele se vor desfăşura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanţă între elevi/candidaţi, pe rânduri şi între rânduri, de 2 m unul faţă de celălalt;
  • pupitrele/băncile vor fi individualizate/prestabilite şi, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală (oglinda sălii), astfel încât să se asigure cunoaşterea şi intrarea/localizarea, fără a parcurge toată suprafaţa sălii; personalul didactic/asistenţii care asigură supravegherea vor dirija candidatul direct către locul destinat

BACALAUREAT 2020 EDU.RO. Reguli pentru desfăşurarea examenului

  • Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

  • Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

  • Pentru elevii care solicită şi primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naţionale de Organizare a Examenului de Bacalaureat în vederea susţinerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfăşurare a Bacalaureatului.

  • Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum: ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

  • În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecinţă, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

    Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:

    recunoaşterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;

  • susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;

  • obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise.

  • Elevii aflaţi în izolare/confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus vor susţine examenul de Bacalaureat în etapa specială, începând cu data de 6 iulie. La această etapă vor participa doar absolvenţii care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină, au afecţiuni cronice care pot creşte receptivitatea sau severitatea afecţiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizaţi/internaţi, în prima etapă a examenelor naţionale, pentru diverse afecţiuni.

  • Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 22 – 25 iunie, între orele 8:00 – 16:00.

     

DailyBusiness
Marcel Ciolacu anunță! Se schimbă cărțile de identitate în România!
Spynews
Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns: „Cum să duci doi copii, noaptea, într-un cimitir?”
Bzi.ro
Adriana Bahmuțeanu, mesaj înduioșător pentru fiii cei mari ai lui Silviu Prigoană: ”Să le trimită dramul de înțelepciune!”
Fanatik.ro
Ce trebuie să știe toți românii care circulă cu anvelope all season în timpul iernii. Anunțul oficial făcut de RAR
Capital.ro
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Playtech.ro
Silviu Prigoană și-a făcut singur parastasul de 40 de zile acum 16 ani: ce spun preoții despre acest obicei neobișnuit
DailyBusiness
Ciolacu anunță CREȘTEREA salariului minim european în România
Adevarul
Bani însângerați: Cum stimulează plățile militare economia în zonele sărace ale Rusiei. „A merge pe front și a fi ucis un an mai târziu este mai rentabil”
wowbiz.ro
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum: "Mi-ar plăcea ca Honorius să iasă public și să spună, chiar sunt pusă într-o sit
Spynews
Silviu Prigoană a fost deja îngropat pe ascuns! Cine a participat la înmormântarea care a avut loc în mare secret: „Ceremonia s-a desfășurat...”
Spynews
EXCLUSIV. Reacția rudelor lui Silviu Prigoană, după ce au aflat din presă că acesta a fost înmormântat pe ascuns, doar în prezența celor 4 copii!
Evz.ro
Misterul templelor solare din Bucegi. Ce se întâmplă pe vârful Omu la 21 noiembrie
Ego.ro
Atac la Silviu Prigoană, chiar și după ce a murit! ”L-am blestemat!”
Prosport.ro
FOTO. Cum arată femeia cu care toți bărbații vor să aibă o relație
kanald.ro
MAE: Încă doi români au fost găsiți morți în urma inundațiilor devastatoare din Spania. Bilanțul românilor a ajuns la 9 în total
Cancan.ro
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Interzis în România și UE. Regulă nouă din 1 ianuarie. Dispare complet de la vânzare
StirileBZI
Ce se întâmplă dacă nu plătești la timp întreținerea: Greșeala care te trimite în instanță!
Prosport.ro
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner a dat o declarație ciudată despre relația lor
stirilekanald.ro
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
substantial.ro
Incident neobișnuit în Piața Unirii: Stâlp de iluminat montat invers după ce a căzut pe tramvai
MediaFlux
Pensiile vor fi ÎNGHEȚATE în 2025! S-a aflat ADEVĂRUL!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
DHS va fabrica mașini electrice la Deva