Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată, a declarat, marţi, că un autotren a intrat în derapaj într-o curbă şi a rămas blocat perpendicular pe şosea, la coborârea în Pasul Mestecăniş, pe DN17.
În urma accidentului, rezervorul cu combustibil a fost avariat, scurgându-se pe carosabil aproximativ 600 de litri de motorină, iar traficul rutier în zonă a fost blocat circa 40 de minute. Potrivit Mediafax, el a menţionat că pompierii militari de la Detaşamentul din Câmpulung Moldovenesc au intervenit la faţa locului şi au scos autotrenul de pe şosea.
Totodată, pompierii au verificat scurgerile de lubrifianţi şi au monitorizat situaţia până la sosirea unui echipaj al Secţiei Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc, care a curăţat zona şi a împrăştiat material antiderapant, pentru evitarea producerii altor accidente.