Suceava: Alte opt persoane diagnosticate cu meningită, numărul total al cazurilor a ajuns la 123

Alte opt persoane cu vârste cuprinse între 3 şi 19 ani au fost spitalizate în ultimele 24 de ore în judeţul Suceava, cu diagnosticul de meningită acută virală, numărul total al cazurilor ajungând astfel la 123.
Romania TV
29 iun. 2012, 13:15
Suceava: Alte opt persoane diagnosticate cu meningită, numărul total al cazurilor a ajuns la 123

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, în ultimele 24 de ore în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava s-au internat alţi opt pacienţi cu diagnosticul meningită acută virală, cu vârste cuprinse între 3 şi 19 ani.

Sursa citată precizează că printre aceşti pacienţi se numără şi o fetiţă în vârstă de 12 ani, din localitatea botoşăneană Orăşeni, care venise la sora sa din localitatea Frătăuţii Vechi.

DSP Suceava mai precizează că în urma primirii rezultatelor investigaţiilor virusologice şi a reevaluarii unor cazuri internate, iniţial, cu diagnosticul „enteroviroză. reacţie meningiană”, au mai fost declarate încă şase cazuri de meningită acută virală care nu au fost comunicate anterioar, iar trei dintre pacienţi sunt deja externaţi, ceilalţi trei aflându-se încă în Secţia de Boli Infecţioase.

Astfel, în prezent, în judeţul Suceava au fost diagnosticaţi cu meningită acută virală 123 de pacienţi, iar dintre aceştia 64 sunt internaţi în Secţia de Boli Infecţioase, alţi 59 fiind externaţi.

Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Ludovic Abiţei, declara, luni, că focarul de meningită acută virală a fost determinat de un virus care circulă în judeţul Suceava, anume enterovirusul Coxsakie tip B2.

El spunea că în urma analizelor de laborator făcute pe probe recoltate de la pacienţi s-a stabilit că îmbolnăvirile au fost cauzate de acest tip de enterovirus nepoliomielitic, cu circulaţie „pur umană”.

La rândul său, directorul adjunct al DSP Suceava, Cătălina Zorescu, afirma, tot luni, că majoritatea cazurilor evoluează bine sub tratament, arătând că s-a înregistrat doar un singur caz grav, la o elevă în vârstă de 14 ani, care a fost diagnosticată cu encefalită.

Ea mai spunea că există o periodicitate în evoluţia cazurilor de boli transmisibile, arătând că în anul 1999 în judeţul Suceava s-au înregistrat 550 de cazuri de meningită acută virală, iar în prezent cei mai afectaţi sunt copiii cu vârstă până la 13-14 ani, care „nu au trecut prin acea epidemie şi nu au anticorpi”.

Zorescu preciza că în condiţiile evoluţiei focarului de meningită acută virală este de preferat ca până la începerea noului an şcolar, în toamnă, unităţile şcolare, mai ales cele din mediul rural, să încerce să rezolve problemele privind aprovizionarea cu apă şi amenajarea grupurilor sanitare.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Trei zodii care își schimbă destinul până pe 10 mai. Regăsiri, împăcări și situații neașteptate pentru ele
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Satul magic din inima României. Locul unde soarele răsare de două ori într-o zi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Dispar mai multe zile libere din Codul Muncii! Noua lege în Parlament face uitate multe mini-vacanțe
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre