Şi-a omorât prietenul şi l-a ascuns în beci. Anchetatorii au găsit cadavrul mumificat

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au finalizat ancheta într-un caz de omor cu scenariu de film poliţist sau horror. Un tânăr în vârstă de 30 de ani, din Marginea, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de omor, sub acuzaţia că l-a ucis şi l-a ascuns într-un beci pe un consătean, care îi era prieten. Cadavrul a stat în beci în jur de 8-9 luni până când a fost descoperit. Poliţiştii judiciarişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi procurorul criminalist de caz au găsit un cadavru mumificat în beci, însă autorul nu a fost foarte greu de găsit, încă de la început toate indiciile conducând către Stelian Gabriel Rotari, care este proprietarul gospodăriei unde a fost găsit cadavrul, împreună cu tatăl său.
Iulian Tudor
17 aug. 2018, 07:24
Şi-a omorât prietenul şi l-a ascuns în beci. Anchetatorii au găsit cadavrul mumificat

La urechile unui poliţist din Marginea au ajuns, în luna mai a acestui an, informaţii legate de faptul că un bărbat care cerşea prin localitate şi despre care nu se ştia nimic de luni de zile ar fi în beciul familiei Rotari, scrie monitorulsv.ro.

Primele investigaţii directe s-au făcut pe 8 mai 2018. În beciul gospodăriei familiei Rotari a fost găsit un cadavru, acoperit de vegetaţie. Ulterior s-a stabilit că este vorba de Maricel Zlotari, în vârstă de 37 de ani.

Citeşte şi Crimă şocantă în Italia. O româncă a fost ucisă de propriul nepot

Din ancheta procurorilor rezultă că în cursul anului 2017, victima a locuit în casa lui Stelian Gabriel Rotari, cel care avea să-i devină călău. Din cerşit şi munci ocazionale cei doi adunau ceva bani cu care îşi cumpărau alimente şi băuturi alcoolice.

Bărbatul ucis a fost văzut ultima dată în viaţă, la cerşit, în toamna anului 2017, în septembrie sau octombrie. Bărbatul nu avea familie, astfel că nu a avut cine să se intereseze de el imediat după ce a dispărut.

Pe 9 mai 2018, în beciul din şura gospodăriei a fost identificat cadavrul mumificat al unei persoane de sex masculin, acoperit cu resturi vegetale.

Conform concluziilor medicului legist care a efectuat autopsia la data de 9 mai 2018, moartea victimei a fost violentă şi s-ar fi putut produce în condiţiile unui traumatism cranio-cerebral, posibil prin lovire cu obiect dur cu margini de formă geometrică (posibil vătrai). Medicul legist a identificat fracturi costale şi de stern care s-ar fi putut produce post mortem, prin manipularea cadavrului.

Concluzia procurorilor este că în septembrie sau octombrie 2017, pe fondul consumului de alcool, între inculpat şi victimă a izbucnit un conflict spontan. Inculpatul a lovit victima în zona cranio-cerebrală cu un obiect contondent, lovitură care i-a fost fatală.

Victima a decedat, iar ulterior inculpatul a ascuns cadavrul victimei în beciul din şură. Acesta a pus peste cadavru resturi de vegetaţie, sperând că crima nu va fi descoperită niciodată.

Interesant este că în aceeaşi casă locuia şi tatăl lui Rotari, care la un moment dat a început să bănuiască ce s-a întâmplat, însă nu a anunţat autorităţile, justificându-se ulterior că a fost ameninţat de propriul fiu.

„El m-o ameninţat şi pe mine că dacă spun cuiva mă bagă şi pe mine în beci… m-a ameninţat cu moartea, mi-a zisEu nu l-am văzut pe cel mort, dar bănuiam… mă temeam de băiatul meu, m-a bătut de mai multe ori”, a declarat în faţa camerelor de filmat Stelian Rotari, tatăl lui Stelian Gabriel Rotari.

Au arestat un tâlhar, fără a şti că au de a face cu un criminal

La vremea când a fost descoperită grozăvia din beci, Stelian Gabriel Rotari era deja arestat preventiv pentru tâlhărie.

Acesta se află după gratii din data de 24 aprilie 2018, când Judecătoria Rădăuţi a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, pentru tâlhărie calificată. Stelian Gabriel Rotari a fost pus sub acuzare de poliţişti şi de procurori pentru o faptă deosebit de gravă, după ce a intrat în casă peste un bătrân, pe care l-a înţepat cu cuţitul, pentru ca acesta să-i dea banii.

Atunci, Stelian Gabriel Rotari a fost reţinut de poliţişti şi apoi arestat, fără ca cineva să bănuiască faptul că a comis şi un omor.

În momentul de faţă, inculpatul este trimis în judecată în două dosare, cel de tâlhărie calificată şi cel de omor, unul aflat pe rolul Judecătoriei Rădăuţi, celălalt pe rolul Tribunalului Suceava, de asemenea fiind şi arestat preventiv în ambele dosare.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Local/2018-08-14/Si-a-omorat-prietenul-si-l-a-ascuns-in-beci-anchetatorii-au-gasit-un-cadavru-mumificat-dupa-noua-luni#ixzz5OQ0eRSEt
Follow us: @monitorulsv on Twitter | Monitorul.de.Suceava on Facebook

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție senzuală la petrecerea organizată de Elton John! A strălucit într-o rochie albă spectaculoasă! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc total în următorii 7 ani. Tot ce ating se transformă în aur
Capital.ro
Buletinele se schimbă în România. Ce dispare de pe cărțile de identitate
Playtech.ro
Ce AVERE are, de fapt, Gigi Becali! Sumele pe care le are de recuperat sunt uriașe. Detalii neştiute despre...
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
Profeții apocaliptice într-o carte secretă a Vaticanului: 2027, anul Judecății de Apoi. Legătura bizară cu boala Papei
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Pilonul ll de pensii. Modificările pregătite de Guvern
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Schimbări în 2025 la programul ,,Noua Casă”! Ce se întâmplă cu plafonul de garantare și cu executarea silită
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Elena Tudor, câștigătoarea Power Couple 2025. Ce meserie are soția magicianului Robert Tudor, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu. Verdictul venit dinspre CCR: Judecătorii vor ține seama
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Vânzările Tesla în Europa continuă să scadă, afectate de factorii politici și demografici
MediaFlux
Rusia se răzbună pe România. Mișcarea care l-a enervat rău pe Putin
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A murit după ce a fost internată în Spitalul Municipal București. Aici a contactat o bacterie periculoasă și a fost supusă unui tratament inuman