Suceveanul care şi-a bătut fără milă copilul a executat mai puţin de 6 ani de închisoare din pedeapsa de 8 ani pentru viol

Individul dintr-o comună suceveană, care a fost reținut marți seară de polițiști pentru că și-a bătut crunt copilul în vârstă de 7 ani cu un lemn, a fost condamnat la închisoare.
Alina Costache
10 feb. 2021, 15:45
Suceveanul care şi-a bătut fără milă copilul a executat mai puţin de 6 ani de închisoare din pedeapsa de 8 ani pentru viol

Suceveanul care şi-a bătut fără milă copilul a executat mai puţin de 6 ani de închisoare din pedeapsa de 8 ani pentru viol. De altfel, acesta a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol în formă continuată comis asupra fiicei sale vitrege, în vârstă de 14 ani. Faptele au avut loc în vara anului 2013, când fiica soției sale, provenită din altă relație, și-a petrecut vacanța de vară la Frumosu, în casa lui Marius Matei.

Suceveanul care şi-a bătut fără milă copilul a executat mai puţin de 6 ani de închisoare din pedeapsa de 8 ani pentru viol

Potrivit Monitorul de Suceava, ancheta Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a relevat faptul că ”în intervalul august – 16 septembrie 2013, prin constrângere fizică şi morală, inculpatul Matei Marius a întreţinut cu fiica sa vitregă, în vârstă de 14 ani, trei raporturi sexuale normale, două dintre acestea având loc în prezenţa copiilor săi minori în vârstă de 6 ani, respectiv 7 ani.”

Fata era elevă la Scoala Specială din Câmpulung Moldovenesc şi suferea de un handicap fizic şi mental. Aceasta locuia practic la şcoala din Câmpulung Moldovenesc şi mergea acasă doar în vacanţe. Aşa s-a întâmplat şi în vara lui 2013, când minora a venit acasă la mama sa şi la tatăl ei vitreg, unde a avut grijă de fraţii ei mai mici, în vârstă de 6 şi 7 ani. În toată această perioadă în care a locuit cu familia, copila a fost constrânsă în mai multe rânduri de Marius Matei, tatăl ei vitreg, să întreţină relaţii sexuale cu el. Individul a profitat de faptul că minora este în incapacitate fizică şi mentală.

Pentru infracţiunea aceasta, Marius Matei a fost arestat preventiv la începutul lui noiembrie 2013. Anchetatorii au avut ceva de muncă, în condițiile în care bărbatul nu a recunoscut fapta, iar mama fetei nu a colaborat, susținând că nu crede ce susține fiica sa. Până la urmă, pas cu pas, s-au adunat probe.

Marius Matei a mai fost suspect de agresarea sexuală a unei fete de 11 ani, dar nu au fost suficiente probe împotriva sa.

Pe de altă parte, Codul Penal permite condamnaților să solicite eliberarea condiționată, după executarea a două treimi din pedeapsă. Sunt de îndeplinit, e drept, mai multe condiții, iar aceste solicitări pot fi respinse. Totuși, cam aproape întotdeauna, condamnatul iese mai repede, chiar dacă nu de la prima solicitare de eliberare condiționată.

Citeşte şi: Bărbatul din Suceava, care şi-a bătut fiul cu sălbăticie, a făcut opt ani de închisoare pentru că şi-a violat fiica vitregă
 

 

 

 

 

 

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Orașul de lângă România care a început să atragă din ce în ce mai mulți turiști din toată Europa. Este considerat un loc al regilor și are o catedrală impresionantă
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul așteptat: Nu va fi scos din cursă
Playtech.ro
Noua escrocherie care îți fură contul de WhatsApp cu tot cu informațiile sensibile de pe telefon. Avertisment pentru români
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Miturile despre cartofi, desființate de nutriționiști. Lista e lungă
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Statul oferă 700 de lei pensionarilor, în luna aprilie. Seniorii vor primi banii direct pe card, de la 1 aprilie
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. Anunț șoc: 3 ani de pușcărie! Dacă puteau, îmi dădeau 20
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, abordează remunerația gărzilor medicale și investițiile în spitale într-o conferință la Craiova
MediaFlux
Răsturnare după ce SUA a blocat ajutorul pentru Ucraina! Care este de fapt planul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă