Peste 1.000 de persoane au manifestat contra islamofobiei, în Suedia, informează Agerpres.
Manifestațiile au avut loc după o tentativă de incendiere voluntară cu cocktail Molotov care a vizat moscheea din orașul Uppsala (estul Suediei).
Pe 29 decembrie, un incendiu în scop criminal a avariat o moschee în orașul Eslov, din sudul Suediei, iar în prima zi de Crăciun un alt incendiu a cauzat rănirea a cinci persoane la moscheea din Eskilstuna, unde se aflau 70 de credincioși.
”Vrem să transmitem mesajul că aceste atacuri contra moscheilor și alte acte bazate pe ură contra musulmanilor sunt o problemă pentru întreaga societate, nu doar pentru musulmani. Fiecare trebuie să se întrebe dacă acesta este tipul de societate pe care o vrea”, a declarat Mohammed Kharraki, purtător de cuvânt al Asociației islamice din Suedia.
Ministrul culturii și democrației din Suedia, Alice Bah Kuhnke a denunțat în fața manifestanților autorii acestor acte care vizează ”intimidarea” concetățenilor de religie islamică.
Potrivit revistei suedeze Expo, cel puțin 12 atacuri au vizat moschei în Suedia în anul trecut, în contextul în care alte acțiuni precum mesaje graffiti islamofobe nu fac întotdeauna obiectul anchetelor penale.
Un studiu al guvernului suedez realizat în luna noiembrie releva că două treimi dintre asociațiile musulmane din Suedia au fost ținta actelor de vandalism în anul 2014.