SULEYMAN MAGNIFICUL: „În ultima vreme, am tot fost întrebaţi când o să facem un frăţior sau o surioară lui Ali. Eu şi Berguzar suntem pregătiţi să devenim din nou părinţi. Ne dorim o familie mare, doar că va trebui să mai amânăm un pic venirea pe lume a celui de-al doilea copil, până vom termina şi eu, şi soţia mea proiectele cinematografice în care suntem implicaţi în acest moment”, a mărturisit Halit Ergenc, potrivit enational.ro.
Iar dacă luăm în calcul faptul că filmările la „Suleyman Magnificul” se preconiazează a se încheia în aprilie, înseamnă că la anul cei doi actori vor anunţa admiratorilor o veste mare.
Halit Ergenc şi Berguzar Korel s-au căsătorit în 2010 şi imediat a venit pe lume şi Ali, fiul celor doi actori, care, spun părinţii lui, ar putea căpăta cât de curând un frăţior sau o surioară.