Sulfina Barbu, despre legea salarizării: Vor fi reduceri salariale. Am putea ataca la CCR

Partidul Național Liberal atrage atenția că, în cazul în care în legea salarizării unitare vor rămâne prevederi referitoare la reduceri salariale importante pentru familii ocupaționale, aceasta poate face obiectul unei plângeri la Curtea Constituțională deoarece ar încălca o decizie a CCR din 2010, a declarat joi vicepreședintele PNL Sulfina Barbu.
Filip Stan
18 mai 2017, 12:36
Sulfina Barbu, despre legea salarizării: Vor fi reduceri salariale. Am putea ataca la CCR

„Am constatat, din analiza tehnică a proiectului (privind salarizarea unitară — n.r.), că vor fi reduceri salariale importante prin aplicarea actului normativ al PSD. La vremea respectivă au negat, ieri în comisie au recunoscut că da, vor fi reduceri salariale importante pentru multe familii ocupaționale. Atragem atenția că există o decizie a CCR — nr. 872 din 2010—, care explică foarte clar că dreptul la muncă este un drept complex, care include dreptul la salariu și diminuarea salariului pentru un angajat reprezintă practic o constrângere dacă acest lucru este propus printr-un act normativ, deci este o încălcare a unui drept constituțional”, a explicat, într-o conferință de presă, Sulfina Barbu.

Ea a spus că prevederile privind reducerile salariale au rămas valabile în proiectul de act normativ aflat în dezbatere la Senat.

„Cu siguranță, dacă legea va trece așa și de Camera Deputaților, va face obiectul unei plângeri la CCR, deoarece soluția pe care PNL a propus-o și considerăm că este soluția corectă e ca acele salarii care sunt mai mari decât coeficienții prevăzuți astăzi în grilă să fie înghețate până la momentul în care ajunge salariul din grila respectivă la nivelul pe care îl au astăzi în plată”, a adăugat Sulfina Barbu, potrivit Agerpres.

PNL consideră că pentru salariile care sunt mai mari soluția corectă este înghețarea lor până la momentul la care vor ajunge la nivelul grilei de salarizare din lege.

„Ca o concluzie, acest proiect de lege este un eșec răsunător al PSD și cerem PSD să se așeze cu picioarele în apă rece, să analizeze toate grilele salariale, să elimine toate inadvertențele din această lege și toate inegalitățile din această lege și să facă o dezbatere serioasă pe legea salarizării unitare. Oricum, PNL a început rescrierea acestei legi pentru a prezenta un act normativ corect constituțional, plecând de la necesitatea unei legi a salarizării în sistem bugetar”, a conchis Sulfina Barbu.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum se calculează, de fapt, numărul personal pentru 2025. La ce să te aștepți în următoarele luni, zodiile care intră în magia banilor
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cum deschizi o sticlă de vin fără tirbușon. Metodele fac fuori pe net
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii datori la ANAF din cauza contului la bancă. Fiscul te obligă să plătești. Trebuie să dai și declarație
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI